Fanul care nu a lipsit la ultimele 79 de derby-uri Dinamo-Steaua îi răspunde lui Ando:** „Să nu ne facă stadionul saivan!”

Dinamo trăiește în mijlocul unui război intern. Un război care, în ultima săptămână, a ajuns la lupta dintre Andone și tribune. Tribune care au devenit pustii, dar care mai oferă povești incredibile ale unor fani ce au rămas lângă echipă, departe de forumurile de pe internet sau de transmisiile cu reluări de ultimă generație. Una dintre ele este a lui Sergiu Ioan, un bărbat în vârstă de 47 de ani, a cărui introducere este mai bine să fie oglindită de simplitatea cifrelor. Sergiu se află la al 32-lea abonament consecutiv pe stadionul Dinamo, timp în care nu a lipsit la ultimele 79 de derby-uri Dinamo - Steaua sau invers! 62 de meciuri au fost în campionat, 15 în Cupa României și două în Supercupă. S-a aflat printre cele câteva sute de persoane care au venit la stadion cu Ceahlăul, iar ieri a ținut să ofere interviul, pe locul său de la tribuna 0, pe ultimul rând, la scaunul 8. L-a costat 900 de lei și se simte jignit de ultimele declarații ale lui Ioan Andone. „Dacă ar fi fost capturat, sechestrat și torturat, tot nu ar fi trebuit să spună că le dă 5.000 de bilete la derby steliștilor. Nici la supărare! Păi cum să declare asta și cum să înțeleg eu, din moment ce nu am avut niciodată un prieten stelist?! Și am 47 de ani! Dacă domnul Andone gândește așa, atunci e grav. Pentru mine e jignitor! Cred că dânsul vrea să facă din stadionul nostru saivan (n.r. - adăpost pentru oi), altfel nu îmi explic".
Catalin Muresanu
Fanul care nu a lipsit la ultimele 79 de derby-uri Dinamo-Steaua îi răspunde lui Ando:** "Să nu ne facă stadionul saivan!"

Dinamo trăiește în mijlocul unui război intern. Un război care,
în ultima săptămână, a ajuns la lupta dintre Andone și tribune.
Tribune care au devenit pustii, dar care mai oferă povești
incredibile ale unor fani ce au rămas lângă echipă, departe de
forumurile de pe internet sau de transmisiile cu reluări de ultimă
generație.

Una dintre ele este a lui Sergiu Ioan, un bărbat în vârstă de 47
de ani, a cărui introducere este mai bine să fie oglindită de
simplitatea cifrelor. Sergiu se află la al 32-lea abonament
consecutiv pe stadionul Dinamo, timp în care nu a lipsit la
ultimele 79 de derby-uri Dinamo – Steaua sau invers! 62 de meciuri
au fost în campionat, 15 în Cupa României și două în Supercupă. S-a
aflat printre cele câteva sute de persoane care au venit la stadion
cu Ceahlăul, iar ieri a ținut să ofere interviul, pe locul său de
la tribuna 0, pe ultimul rând, la scaunul 8. L-a costat 900 de lei
și se simte jignit de ultimele declarații ale lui Ioan Andone.
„Dacă ar fi fost capturat, sechestrat și torturat, tot nu ar fi
trebuit să spună că le dă 5.000 de bilete la derby steliștilor.
Nici la supărare! Păi cum să declare asta și cum să înțeleg eu, din
moment ce nu am avut niciodată un prieten stelist?! Și am 47 de
ani! Dacă domnul Andone gândește așa, atunci e grav. Pentru mine e
jignitor! Cred că dânsul vrea să facă din stadionul nostru saivan
(n.r. – adăpost pentru oi), altfel nu îmi explic”.

Cauzele
stadionului gol

Sergiu își spune părerea și atunci când este întrebat de ce nu
vin dinamoviștii la stadion și de ce s-a ajuns în situația de față.
„Dinamoviștii au devenit comozi pentru că echipa nu face niciun fel
de performanță în cupele europene. Să iubești echipa asta și să
vrei să privești un meci al lui Dinamo în Europa este sinonim cu
scurtarea vieții. Apoi, prețul uriaș al biletelor și al
abonamentelor față de celelalte echipe din București și lipsa de
respect a șefilor față de abonați și fani. Suporterul dinamovist e
acasă și suferă, iar în ultimul timp a învățat snooker și hochei.
Ca ultimă cauză, la capitolul «și altele», este stadionul „.

„Vin aici
până mor”

Chiar și așa, Sergiu spune că nu ar renunța să mai vină la stadion
pentru nimic în lume. „Îmi aduc aminte atunci când a murit tatăl
meu. L-am înmormântat, iar peste opt zile jucam cu Steaua. Nu am
rezistat și m-am dus la meci. O să vin orice-ar fi. Poate doar să
ajung netransportabil sau să mor, în rest o să vin. Am și o vorbă:
«Dacă Dinamo va mai avea doar un suporter, atunci ăla voi fi
eu»”.

Era să fie reținut la
Revoluție

Sergiu povestește o întâmplare de la Revoluție. Atunci, în timp ce
se întorcea acasă, a fost oprit și legitimat de mai multe persoane
înarmate. „Le-am dat buletinul și au văzut abonamentul de la
Dinamo. Mi-au spus că sunt terorist. Am explicat că e abonament la
stadion, iar ei au replicat: «Păi, nu îți e rușine? Răducioiu a
fost prins când trăgea dintr-o clădire!». Când le-am spus că
Răducioiu e în Cipru, în cantonament, s-au liniștit”.

Racolați de
Securitate!

O altă întâmplare a lui Sergiu este legată de emoțiile prin care
trecea de fiecare dată când mergea să își facă abonament. „Într-un
an m-a luat cineva și m-a rugat să-i spun cine sunt ăia din galerie
care îl mai înjură pe Valentin. Să le transmit numele lor și ei o
să mă protejeze. Am spus că nu îi cunosc și oricum o să plec”, a
povestit fanul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania