Isăilă: „Meciul cu Gaz Metan, cel mai greu de acasă”

Isăilă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul FC Brașov, Daniel Isăilă, a precizat că partida de
luni, cu Gaz Metan Mediaș, va fi cea mai dificilă de pe propriul
teren de până acum, deși, printre echipele care au jucat sub Tâmpa
s-au numărat Steaua sau Dinamo. „Întâlnim o formație în formă, care
a obținu rezultate bune până acum. Gaz Metan este o echipă foarte
bună, bine organizată, omogenă, cu jucători care evoluează de mult
timp împreună. O grupare care pune mari probleme adversarilor, mai
ales în jocurile din deplasare, când se apără foarte bine și
preferă să lovească apoi pe contraatac. Sperăm ca victoria chinuită
din Cupă, de la Brazi, să fie un balon de oxigen pentru moralul
nostru și să facem totul pentru a câștiga cele trei puncte. După
părerea mea, meciul cu Gaz Metan va fi cel mai dificil de până acum
pe propriul teren”, a spus Daniel Isăilă.

„Isă” a precizat la Mediaș diferența este făcută de întreaga echipă
și nu doar de un jucător: „Eric este într-o formă foarte bună, dar
Gaz Metan este o echipă foarte puternică și periculoasă”.
Isăilă are multe probleme de efectiv înaintea disputei de luni.
Astfel, Năstăsie, L. Dumitru și Viveiros vor lipsi din cauza unor
probleme medicale. De asemenea, Cristescu și Rusu sunt și ei
accidentați și au șanse mici de a evolua contra medieșenilor.

Partida FC Brașov – Gaz Metan Mediaș, din etapa a 9-a a Ligii 1
este programată luni, de la ora 18,00.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×