‘Suntem bulversați de schimbările de antrenor’** Dragomir: „Gardoș va face carieră mare”

Redactor:
Andru Nenciu
'Suntem bulversați de schimbările de antrenor'** Dragomir:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua s-a calificat în optimile Cupei după victoria de la
Craiova, cu Gaz Metan CFR. Dumitru Dragomir îl laudă pe Gardoș,
despre care spune că va face carieră mare. Fundașul a declarat după
meci că jucătorii sunt bulversați după schimbările de antrenori,
dar că se înțeleg bine cu Edi Iordănescu

„A fost greu pentru că adversarii au încercat să compeseze
lipsa de valoare prin forță, iar noi ne-am făcut meciul greu prin
ratările din prima repriza. Normal că suntem bulversați după aceste
schimbări de antrenor, dar ne înțelegem bine cu noul antrenor.
Relația de respect există între noi și Edi Iordănescu”,

Florin Gardoș la Sport.ro

Dragomir: „Cum Dumnezeu nu a jucat
Gardoș ăsta până acum?!”

„Cum Dumnezeu nu a jucat Gardoș până acum? Va face carieră
mare. Dă bine cu capul, pasează bine. Nu știu cum stă la pregătirea
fizică, dar va fi mare”
, a spus Dragomir la gsptv

Golul a fost reușit de Bănel Nicoliță, în minutul 63.

La meciul desfășurat pe stadionul „Ion Oblemenco” au asistat
aproximativ 6.000 de spectatori, dintre care 23 de susținători ai
formației Steaua.

La stadion au fost prezenți managerul clubului Universitatea
Craiova, Victor Pițurcă, ceilalți membri ai stafului tehnic,
jucătorii formației craiovene, precum și tehnicianul echipei
naționale de tineret a României, Emil Săndoi.

În optimile Cupei României – Timișoreana s-au mai calificat
următoarele echipe: Voința Sibiu, Universitatea Cluj, CFR Cluj,
Universitatea Craiova, Rapid București (marți), Unirea Urziceni,
Sportul Studențesc, FCM Târgu Mureș, Gloria Bistrița, FC Timișoara,
ALRO Slatina, Pandurii Târgu Jiu, Dinamo (miercuri), FC Brașov și
Astra Ploiești (joi).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×