„Steaua e un Ferrari**, nu poți să o lași pe mâna unui puști”

Redactor:
Bitescu Wili
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Dumitrescu a plecat din Ghencea alungat de fani, iar Gigi
Becali i-a dat echipa pe mână lui Edi Iordanescu. Dan Petrescu este
visul patronului din Ghencea, dar până la anunțarea noului
antrenor, steliștii se vor pregăti sub comdanda fiului lui Anghel
Iordănescu. „Steaua e un Ferarri, nu poți să o lași pe mâna unui
puști”, spune fostul antrenor al Stelei, Renzo Rossi

„Am văzut meciul de aseara, cu Astra, și am văzut că a demisionat
Ilie Dumitrescu pentru că nu a mai fost dorit de suporteri. Îmi
pare rău, pentru că mai avea de muncă mult la Steaua, dar dacă el a
luat această decizie știe mai bine problemele care erau în
interior. E păcat, pentru că în fotbal trebuie să ai liniște pentru
a crește performanța unei echipe. Nu pot să spun dacă au fost și
alte motive care au stat la baza demisiei sale, ce l-a împins să ia
această decizie”
, a declarat Rossi la Sport Total
FM.

„Nu poți să faci experimente în lupta
pentru titlu”

„Nu știu cine va fi viitorul antrenor. Am înțeles că domnul
Edi Iordănescu este interimar. Cu tot respectul, Steaua are nevoie
de un antrenor cu mai multă experiență, mai ales că acolo sunt
jucători buni, nu poți să faci experimente în lupta pentru titlu.
Știu că este un moment dificil și sper că domnul Iordănescu poate
face ceva. Nu îl cunosc din punct de vedere profesional și atunci
nu mă pot exprima. Steaua este un Ferrarri, nu poți da o astfel de
mașină pe mâna unui băiat de 18 ani. Trebuie un șofer experimentat.
Altfel, trebuie să se înțeleagă că este nevoie de liniște la o
echipă, pentru că antrenor pentru a face performanță. Fără acest
aspect nu se poate face perdormanță. Uite ce bine îi merge Oțelului
Galați unde este liniște. Sunt pe primul loc în Liga 1”,
a
mai spus Rossi

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe…
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape tranșee în toiul luptelor
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape…
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era…