„Îți dăm cu plăcere banii!”** VEZI ce primă are Andone dacă ia titlul!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Egalul de la Brașov i-a nemulțumit pe șefii lui Dinamo, iar la
rândul său, Andone a avut și el supărările sale. În afară de
apărare, pe „Fălcos” l-au mai deranjat și întârzierile salariale pe
care conducerea le are față de el și de jucători.

A spus acest lucru în conferința de presă de după partidă, una
dintre propozițiile tehnicianului fiind edificatoare: „Echipele
care își vor lua la timp salariile se vor bate la titlu!”. Cum la
Dinamo sunt întârzieri chiar de două, trei sau mai multe luni,
mesajul lui Ando este clar, dar a deranjat în birourile din „Ștefan
cel Mare”. Declarațiile antrenorului nu le-au căzut foarte bine
șefilor, acest lucru coroborat cu ultimele rezultate și eliminarea
din Cupa UEFA alimentând nemulțumirea acționarilor. În acest
moment, Badea și Borcea sunt plecați din țară, însă zilele viitoare
se vor întoarce și vor avea o discuție tête-à-tête cu Ando.

„Și noi
voiam banii din Europa League!”

Până atunci, șefii nu au vrut să-i răspundă public
tehnicianului, dar unele surse povestesc că reacția lor a fost
clară. „Ne-ar fi fost mult mai ușor să plătim restanțele financiare
cu banii din Europa League. Am fi luat bani frumoși, mai ales că
mulți sponsori au stipulat în contract că măresc sau chiar dublează
banii către club dacă jucăm cât mai mult în Europa. În plus, domnul
Andone să câștige titlul și îi dăm cu plăcere prima lui pentru
această performanță”, a fost reacția șefilor. Din câte se pare,
„Fălcosul” are clauză în contract că va primi 450.000 de euro în
cazul în care Dinamo câștigă titlul de campioană, aceasta
reprezentând cea mai mare primă de titlu pe care au avut‑o
tehnicienii din ultima vreme ai „câinilor”.

Nu are
postul în pericol

Pentru moment, acționarii nu se gândesc să îl înlocuiască pe
Ioan Andone. Sunt nemulțumiți că tehnicianul nu reușește să rezolve
problema apărării și pentru că acesta a girat pentru jucători care
apoi nu au fost folosiți sau s-a renunțat la ei. Este vorba de
Maksumic și Homei, mai ales că primul nu a jucat niciun minut, iar
al doilea a fost scos pe tarabă pentru un împrumut după ce Andone a
declarat că nu se bazează pe serviciile lui.

Astăzi se va decide soarta jucătorilor Maksumic, Todorovski și
Vranjkovic, care sunt doriți de Pandurii. Președintele gorjenilor,
Eugen Pârvulescu, s-a deplasat în București pentru a-i convinge pe
fotbaliști să semneze cu formația condusă de Condescu, însă cei
trei nu doresc mutarea pentru că Dinamo nu le-a plătit restanțele
financiare. „Încercăm să-i convingem să semneze cu noi. Noi îi
dorim și credem că ne pot ajuta să ne atingem obiectivul”, a
declarat Pârvulescu. Dacă vor dori să ajungă la Pandurii,
fotbaliștii dinamoviști vor trebui să accepte și diminuarea
salariilor, oficialii gorjeni dorind să le propună la schimb
bonusuri de performanță.

„Avem
de luat 500 de mii de euro de la Dinamo”

Marin Condescu și dinamoviștii s-au pus de acord în legătură cu
datoria de 495 000 de euro din cazul Ilie Iordache, însă
președintele Pandurilor continuă războiul declarațiilor cu cei din
„Ștefan cel Mare”. „Referitor la litigiul cu Iordache, avem în
instanța civilă o hotărâre de care comisiile nu au vrut să țină
cont. Nu poți să faci justiție paralelă, problema se va soluționa.
Noi trebuie să primim 500.000 de euro, nu să dăm”, a spus iesri
șeful gorjenilor la Sport.ro

Dinamoviștii,
ironizați de moldoveni

Oficialii Ceahlăului cred că au șanse mari să producă surpriza
în „16”-imile Cupei României, contra lui Dinamo. „Noi vom marca cu
siguranță, lor ar trebui să le fie frică că nu vor înscrie. Oricum,
se putea și mai rău, să jucăm cu Timișoara sau Pandurii”, a
declarat președintele moldovenilor, Viorel Mestecăneanu.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Se schimbă CNP-ul în România. Ce se întâmplă cu vechile buletine
Se schimbă CNP-ul în România. Ce se întâmplă cu vechile buletine
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×