Sepsi, cel puțin o lună pe tușă!

Laszlo Sepsi nu a făcut deplasarea la Ploiești, din cauza unei accidentări la gleznă, pe care o are de la începutul campionatului.

Fundașul timișorean are un os fisurat la glezna piciorului drept și a aflat că va putea reveni pe teren abia la mijlocul lunii octombrie. Sepsi a bifat toate minutele în primele șase etape ale Ligii I, fiind integralist și în trei dintre cele patru partide ale lui Poli în preliminariile Europa League. „Sepsi a jucat în toată această perioadă cu o accidentare la gleznă și trebuie să îi oferim toată recunoștința noastră pentru acest fapt. Toată cinstea pentru el că a jucat cu o asemenea durere, chiar ar trebui premiat pentru devotamentul lui. A jucat în toate aceste partide și nu s-a plans niciun moment”, a spus Vladimir Petrovic despre Sepsi înainte de meciul cu Astra.
În aceste condiții, singurul jucător din lotul lui Poli care poate evolua în banda stângă a defensivei este Cristian Scutaru, deoarece Latovlevici a fost vândut la Steaua, iar Florin Sandu a fost împrumutat săptămâna trecută la CSM Râmnicu Vâlcea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]