Tănase, titular pe „Anfield”! VEZI cum va juca Steaua cu Liverpool!

Tănase, titular pe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe lângă cele trei puncte puse în joc, Ilie Dumitrescu a pierdut
sâmbătă seara și sprijinul limitat pe care o parte a galeriei
roș-albastre i-l acordase. Tehnicianul a fost ironizat de fanii
steliști veniți din București la meci, care pe final au scandat și
numele lui Victor Pițurcă, fostul antrenor al echipei.

Forțat de accidentări, dar și de imposibilitatea de a folosi o
parte din jucătorii veniți de la Urziceni din cauză că aceștia au
mai evoluat în Europa în acest sezon, Ilie Dumitrescu va folosi la
Liverpool o echipă exact pe structura celei utilizate de Pițurcă în
primele etape. În meciul cu Urziceni, Dumitrescu a introdus încă
din primul minut patru jucători transferați de la Unirea, care nu
pot evolua în Europa League, tocmai pentru a-i menaja pe cei care
vor intra pe posturile respective joi. Acum, pe „Anfield Road”,
Ilie pare tentat să trimită un prim „11” asemănător cu cel folosit
de Victor Pițurcă pe vremea când antrena în Ghencea.

Apostol,
în primul „11”?

Prima decizie de criză pe care Dumitrescu o va lua este
titularizarea lui Cristi Tănase. Mijlocașul și-a revenit foarte
bine după leziunea musculară suferită cu Timișoara și, începând de
azi sau mâine, se va antrena normal. Titularizarea lui „Dodel”
depinde de concluziile pe care stafful medical le va trage în urma
unui RMN pe care fotbalistul îl va efectua astăzi. În plus,
tehnicianul forțează revenirea lui Iulian Apostol, pe care vrea
să-l trimită la mijlocul terenului, unde are rezervat locul
coordonatorului, adică exact ce a jucat Brandan la Urziceni. Mai
mult, în apărare, în locul lui Galamaz, Dumitrescu vrea să-l
trimită pe Gardoș, iar în locul lui Bilașco soluția aleasă este
clasică, Pantelis Kapetanos.

8 meciuri din
9
posibile a jucat Tănase în acest sezon pentru
Steaua

1 gol
a marcat mijlocașul de la sosirea în Ghencea, în vara lui 2009

Liverpool – Steaua, joi ora 22:00, LIVE
pe ProTV

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi:
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi: "Aleg să plece în străinătate!
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare