Gaj de la Becali

Marin Condescu a rezolvat ieri un nou episod din serialul „Cazul Ilie Iordache". Partea interesantă e că patronul celor de la Pandurii a avut nevoie de intervenția lui Gigi Becali la Cristi Borcea pentru ca Dinamo să renunțe la contestația de la Ligă referitoare la datoria gorjenilor față de „câini". Practic, șeful Stelei s-a implicat pentru ca fostul său „prieten", Pițurcă, să nu câștige la masa verde meciul cu Pandurii! Joi dimineață, totul se transformase într-un coșmar pentru echipa lui Condescu, după ce LPF a anunțat că gorjenii nu vor fi programați la partida cu Universitatea Craiova, iar în acest fel vor pierde partida la masa verde. Astfel, președintele oltenilor a venit la București pentru a discuta cu dinamoviștii. A fost nevoie însă și de intervenția lui Gigi Becali, mai ales că prietenul Condescu i-a cerut ajutorul latifundiarului din Pipera. „Câinii" au cerut o parte din bani chiar ieri, iar șeful „minerilor" nu a avut suma solicitată. Este vorba de 100.000 de euro, bani care au fost ieri virați în conturile din „Ștefan cel Mare". Însă jumătate din sumă a venit de la Gigi Becali. Practic, finanțatorul din Ghencea s-a implicat direct în rezolvarea cazului. L-a sunat pe
Catalin Muresanu
Gaj de la Becali

Marin Condescu a rezolvat ieri un nou episod din serialul „Cazul
Ilie Iordache”. Partea interesantă e că patronul celor de la
Pandurii a avut nevoie de intervenția lui Gigi Becali la Cristi
Borcea pentru ca Dinamo să renunțe la contestația de la Ligă
referitoare la datoria gorjenilor față de „câini”. Practic, șeful
Stelei s-a implicat pentru ca fostul său „prieten”, Pițurcă, să nu
câștige la masa verde meciul cu Pandurii!

Joi dimineață, totul se transformase într-un coșmar pentru
echipa lui Condescu, după ce LPF a anunțat că gorjenii nu vor fi
programați la partida cu Universitatea Craiova, iar în acest fel
vor pierde partida la masa verde. Astfel, președintele oltenilor a
venit la București pentru a discuta cu dinamoviștii. A fost nevoie
însă și de intervenția lui Gigi Becali, mai ales că prietenul
Condescu i-a cerut ajutorul latifundiarului din Pipera. „Câinii” au
cerut o parte din bani chiar ieri, iar șeful „minerilor” nu a avut
suma solicitată. Este vorba de 100.000 de euro, bani care au fost
ieri virați în conturile din „Ștefan cel Mare”.

Însă jumătate din sumă a venit de la Gigi Becali. Practic,
finanțatorul din Ghencea s-a implicat direct în rezolvarea cazului.
L-a sunat pe „finul” Cristi Borcea și l-a rugat să-l mai amâne pe
Condescu. „Uite, îți dă 50.000 acum Marin, pun și eu tot atât și o
rezolvăm. Hai, să se joace meciul ăsta, să nu câștige Pițurcă
puncte de pomană!”, i-a transmis Becali lui Borcea, iar acesta a
fost de acord.

613.000
de euro s-au făcut 390.000

Noua înțelegere dintre cele două cluburi prevede ca Pandurii să mai
achite 390 de mii de euro (dintre care 100 de mii au fost plătiți
ieri), iar oltenii i-au cumpărat pe Maksumic, Todorovski și
Vranjkovic. Pare ciudat, însă „câinii” au ieșit în câștig, pentru
că au scăpat de salariile destul de mari ale unor fotbaliști care
nu prindeau lotul lui Ioan Andone.


„Din prima rată de 100.000 de euro, Condescu avea numai
50.000 de euro și i-am dat eu diferența, numai ca Pandurii să joace
cu Craiova. Nu-mi convine ca Universitatea să câștige cu 3-0, poate
ajunge în Europa”,
League Gigi Becali, finanțator
Steaua


Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania