Fani Fideli

Fani Fideli
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Oastea” suporterilor români a cuprins aseară, la Minsk, doar
câteva suflete. Numărul mic al fanilor a fost însă compensat de
entuziasmul lor.
Doar câțiva români au înfruntat vulcanicul public local, încălzit
de victoria din urmă cu cinci zile de la Paris. Însă ai noștri
le-au făcut față, scandând din inimă. La ora jocului nu erau mai
mult de 12-13 grade Celsius, dar atmosfera a devenit repede
incandescentă.

Fix cu două ore înainte de start s-au deschis porțile, iar
fiecare intrare era filmată de băieți în costum. Controlul e total
la Minsk. Fanii locali au trecut însă impasibili de cordoane și au
populat încet-încet tribunele arenei cu 35.000 de locuri. „De mult
nu am mai avut o asemenea afluență. Oamenii vin pentru că am bătut
Franța. Aici, la noi, hocheiul e mai iubit ca fotbalul”, a explicat
unul dintre oficialii de la stadion.

De la Piatra Neamț la Minsk

Printre șuvoaiele de suporteri locali și-au făcut loc și câteva
drapele tricolore. Aproape 50 de fani români au trecut peste egalul
de la Piatra-Neamț și peste o călătorie care nu e la îndemână, cu
viză de intrare și escale de avion, pentru a-i susține pe băieți.
„Suntem alături de ei orice ar fi. Naționala de fotbal este una
dintre puținele mele bucurii. Vin peste tot după băieți alături de
soție”, a explicat Dumitru Ailenei, un moldovean care a fost în
tribune și la Piatra-Neamț. În tribune s-a aflat și consulul
României în Belarus, Ionel Ivan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Apariție rară a lui Miodrag Belodedici alături de iubita sa
Apariție rară a lui Miodrag Belodedici alături de iubita sa
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a fost prins
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Soția lui Iosif Rotariu a murit! Suferințele prin care a trecut în ultimele luni: A ajuns să cântărească 35 de kilograme
Soția lui Iosif Rotariu a murit! Suferințele prin care a trecut în ultimele luni: A ajuns să cântărească 35 de…
Doliu în Generaţia de Aur la câteva ore după meciul de retragere. Anunţul trist, în urmă cu puţin timp
Doliu în Generaţia de Aur la câteva ore după meciul de retragere. Anunţul trist, în urmă cu puţin timp
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani cere pedeapsa capitală pentru fiul său:
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani cere pedeapsa capitală pentru fiul…
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața, mi-a venit ideea. M-am băgat în ceva greu
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața, mi-a venit ideea. M-am băgat…
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Se schimbă legea pentru TOȚI POSESORII de mașini din România:
Se schimbă legea pentru TOȚI POSESORII de mașini din România: "Acest lucru să nu se mai întâmple"
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur" Iosif Rotariu, la vârsta de…
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Imagini de colecție cu Ion Țiriac tânăr student când se antrena la baza sportivă studențească Tei VIDEO
Imagini de colecție cu Ion Țiriac tânăr student când se antrena la baza sportivă studențească Tei VIDEO
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul lui. Ce preț are și de cât timp îi este client fidel
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul lui. Ce preț are și…
×