Antrenorul Albaniei:** „Suntem foarte fericiți! Românilor le-a lipsit în final prospețimea”

Antrenorul Albaniei:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul croat al reprezentativei Albaniei, Josip Kuzhe, a
declarat, vineri, după remiza cu România, scor 1-1, că formația sa
a jucat foarte bine în apărare, iar românii nu au avut prospețime
spre finalul partidei.

„Suntem foarte fericiți, pentru că un punct în România
înseamnă foarte mult pentru noi, iar acest rezultat ne dă multă
încredere. Pot spune că România a jucat foarte bine, combinativ, e
o echipă puternică și ne-a făcut multe probleme în primele 15
minute. Ratarea gazdelor din prima fază de joc a fost foarte
importantă în economia meciului; probabil, dacă ar fi înscris,
altul ar fi fost rezultatul final. Până la urmă am reușit să
echilibrăm situația, iar rezultatul de la pauză a fost mulțumitor.
Mă bucur foarte mult că am reușit să egalăm foarte repede.
Românilor le-a lipsit în final prospețimea. Ei au fost foarte
motivați, dar le-a fost dificil, pentru că noi am fost agresivi și
ne-am apărat bine. Așteptările mele în faza ofensivă au fost însă
mai mari”
, a spus Kuzhe.

Selecționata României a terminat, vineri, la egalitate, scor 1-1
(0-0), meciul disputat pe teren propriu, la Piatra Neamț, în
compania reprezentativei Albaniei, în debutul grupei D a
preliminariilor pentru Campionatul European din 2012, găzduit de
Polonia și Ucraina.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣

Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.

9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii ale milionarului!
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO

Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×