Bilanțul „galacticilor” de la Vaslui: **un milion de euro punctul!

Locul 3 anul trecut, echipa păstrată în întregime, aducerea unui antrenor trecut pe la Real Madrid și a unor jucători foarte scumpi erau elemente care te determinau să te gândești că lupta cu FC Vaslui va fi grea în acest campionat. Contrar tuturor așteptărilor, moldovenii joacă în prezent aproape cel mai prost fotbal din Liga I. Iar pentru asta nimeni nu găsește nicio explicație. Nici măcar patronul Adrian Porumboiu, care știe doar că a scos din buzunar cinci milioane de euro și are exact cinci puncte în clasamentul Ligii I, adică echivalentul unui șocant loc 14 după șase etape. Rivas, Adailton, Campano, Pouga, Annang, Cerniauskas, Bello, Pancu sau Bodipo, alături de deja starurile Wesley sau Sânmărtean, pur și simplu nu se regăsesc sub comanda lui Lopez Caro și a staffului său adus cu surle și trâmbițe din Spania pe bani grei. Conform unor surse din club, Porumboiu ar fi cheltuit nu mai puțin de cinci milioane de euro pentru tot ce a însemnat întărirea echipei în această vară. Inclusiv aducerea lui Caro și a staffului acestuia! Cearta cu Gigi l-a privat de ajutorul lui Giovani Un impediment în calea exploziei pe care toată lumea se aștepta ca Vasluiul s-o aibă o reprezintă și colaborarea în materie de transferuri cu fostul impresar, Giovani Becali. Acesta a fost artizanul venirii lui Caro în Moldova și cel care i-a promis lui Porumboiu că-l va ajuta să aducă la echipă niște jucători foarte buni. După ce scandalul dintre finanțatorul Vasluiului și cel al Stelei a degenerat
Bilanțul "galacticilor" de la Vaslui: **un milion de euro punctul!

Locul 3 anul trecut, echipa păstrată în întregime, aducerea unui
antrenor trecut pe la Real Madrid și a unor jucători foarte scumpi
erau elemente care te determinau să te gândești că lupta cu FC
Vaslui va fi grea în acest campionat. Contrar tuturor așteptărilor,
moldovenii joacă în prezent aproape cel mai prost fotbal din Liga
I.

Iar pentru asta nimeni nu găsește nicio explicație. Nici măcar
patronul Adrian Porumboiu, care știe doar că a scos din buzunar
cinci milioane de euro și are exact cinci puncte în clasamentul
Ligii I, adică echivalentul unui șocant loc 14 după șase etape.
Rivas, Adailton, Campano, Pouga, Annang, Cerniauskas, Bello, Pancu
sau Bodipo, alături de deja starurile Wesley sau Sânmărtean, pur și
simplu nu se regăsesc sub comanda lui Lopez Caro și a staffului său
adus cu surle și trâmbițe din Spania pe bani grei. Conform unor
surse din club, Porumboiu ar fi cheltuit nu mai puțin de cinci
milioane de euro pentru tot ce a însemnat întărirea echipei în
această vară. Inclusiv aducerea lui Caro și a staffului
acestuia!

Cearta cu
Gigi l-a privat de ajutorul lui Giovani

Un impediment în calea exploziei pe care toată lumea se aștepta ca
Vasluiul s-o aibă o reprezintă și colaborarea în materie de
transferuri cu fostul impresar, Giovani Becali. Acesta a fost
artizanul venirii lui Caro în Moldova și cel care i-a promis lui
Porumboiu că-l va ajuta să aducă la echipă niște jucători foarte
buni. După ce scandalul dintre finanțatorul Vasluiului și cel al
Stelei a degenerat, Giovani și-a schimbat poziția față de Porumboiu
la rugămintea vărului său. În aceste condiții, ajutorul promis n-a
mai venit la scara așteptată, iar la Vaslui n-au mai ajuns decât
jucători de mâna a doua.


„Nu cred că Lopez Caro va pleca, deși doritori de a
antrena Vasluiul există. Vom vedea ce va fi. Nu poți fi și
profesionist, și nutriționist, și iluzionist”,
Adrian
Porumboiu, patron FC Vaslui


3 înfrângeri 2 egaluri și o
singură victorie a înregistrat trupa lui Lopez Caro în primele șase
etape, în condițiile în care a întâlnit și două nou-promovate, „U”
Cluj și Târgu Mureș

9 jucători a transferat Vasluiul
în perioada de mercato din această vară

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro