„Poli s-a apărat cu 10 oameni, dar s-a văzut că am cheltuit cu cap! Vom domina Europa”

Timișoara a ieșit cu fruntea sus după duelul cu City, chiar dacă a pierdut în ambele manșe. Împotriva trupei stelare a lui Mancini, formația de pe Bega nici nu putea emite prea multe pretenții. Cei aproape 300 de milioane de euro cheltuiți pe transferuri în ultimii doi ani și-au spus cuvântul și antrenorul "cetățenilor" anunță o dominație totală a lui Tevez&co. "Cu Timișoara am început jocul foarte bine, ne-am concentrat cum trebuie. A fost dificil, deoarece aveau 10 oameni în spatele mingii și uneori nu am găsit spații, dar cred că per total a fost un joc bun. S-a dovedit calitatea echipei noastre, am cheltuit cu cap, am adus jucători de valoare, jucători care pot evolua pe diferite posturi și se pot schimba între ei fără probleme. E bine că ne-am concentrat la acest meci, ar fi fost mult mai greu altfel. Atunci când consideri că un meci e ușor, poate ieși prost. Din fericire, am procedat corect", a spus Mancini. Dacă în ultimul deceniu, formațiile cu nume de pe Bătrânul Continent nu erau foarte interesate de Cupa UEFA, odată cu lansarea noului format al Europa League acest lucru s-a schimbat total. "Liga Europa este o competiție importantă, e mai dificil aici fiindcă joci multe meciuri. Dar dacă schimbi anumiți jucători în fiecare meci, poți ajunge cu bine la capăt și să joci finala. E un trofeu important. Nu e ca Liga Campionilor, desigur, dar e important. Vom domina Europa.", a conchis italianul.
"Poli s-a apărat cu 10 oameni, dar s-a văzut că am cheltuit cu cap! Vom domina Europa"

Timișoara a ieșit cu fruntea sus după duelul cu City, chiar dacă
a pierdut în ambele manșe. Împotriva trupei stelare a lui Mancini,
formația de pe Bega nici nu putea emite prea multe pretenții. Cei
aproape 300 de milioane de euro cheltuiți pe transferuri în ultimii
doi ani și-au spus cuvântul și antrenorul „cetățenilor” anunță o
dominație totală a lui Tevez&co.

Cu Timișoara am început jocul foarte bine, ne-am
concentrat cum trebuie. A fost dificil, deoarece aveau 10 oameni în
spatele mingii și uneori nu am găsit spații, dar cred că per total
a fost un joc bun. S-a dovedit calitatea echipei noastre, am
cheltuit cu cap, am adus jucători de valoare, jucători care pot
evolua pe diferite posturi și se pot schimba între ei fără
probleme. E bine că ne-am concentrat la acest meci, ar fi fost mult
mai greu altfel. Atunci când consideri că un meci e ușor, poate
ieși prost. Din fericire, am procedat corect
„, a spus
Mancini.

Dacă în ultimul deceniu, formațiile cu nume de pe Bătrânul
Continent nu erau foarte interesate de Cupa UEFA, odată cu lansarea
noului format al Europa League acest lucru s-a schimbat
total.

Liga Europa este o competiție importantă, e mai dificil
aici fiindcă joci multe meciuri. Dar dacă schimbi anumiți jucători
în fiecare meci, poți ajunge cu bine la capăt și să joci finala. E
un trofeu important. Nu e ca Liga Campionilor, desigur, dar e
important. Vom domina Europa.
„, a conchis italianul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Fenomen SPECTACULOS astăzi! Eclipsa de Soare poate fi observată din România. Care sunt cele mai bune locuri
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Ambasada Rusiei la București, sfidare la adresa dovezilor MAE privind dronele doborâte: „Ni s-a arătat polistiren”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Dacia Sandero Hybrid 155 poate fi comandată în România. Cât costă rivalul lui BYD Dolphin G DM-i
Promotor.ro