Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Milos Krasic, la Juventus Torino

Milos Krasic, la Juventus Torino

Mijlocașul sârb a fost transferat de la gruparea rusă ȚSKA Moscova și a semnat un contract pe patru ani cu Juventus Torino. Conform site-ului clubului italian, oficial, a fost prezentat sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă În vârstă de 25 de ani, Krasic se declară mulțumit de alegerea făcută: Sunt fericit că am ajuns la Juventus. Pentru mine este o onoare să joc la această echipă. Voi face tot posibilul pentru a-mi câștiga un loc de titular. Juventus a făcut o investiție mare din punct de vedere economic pentru a mă achiziționa și trebuie să-mi demonstrez valoarea''. Potrivit aceleași surse, Juventus va achita trei rate pentru achiziționarea sârbului, totalizând 15 milioane de euro. Milos Krasic a venit la Moscova în 2004, câștigând cu ȚSKA două titluri de campion al Rusiei (2005, 2006), de patru ori Cupa Rusiei (2005, 2006, 2008, 2009) și o dată Cupa UEFA (2005).
Milos Krasic, la Juventus Torino

Mijlocașul sârb a fost transferat de la gruparea rusă ȚSKA
Moscova și a semnat un contract pe patru ani cu Juventus Torino.
Conform site-ului clubului italian, oficial, a fost prezentat
sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă

În vârstă de 25 de ani, Krasic se declară mulțumit de alegerea
făcută: „Sunt fericit că am ajuns la Juventus. Pentru mine
este o onoare să joc la această echipă. Voi face tot posibilul
pentru a-mi câștiga un loc de titular. Juventus a făcut o
investiție mare din punct de vedere economic pentru a mă
achiziționa și trebuie să-mi demonstrez valoarea”.

Potrivit aceleași surse, Juventus va achita trei rate pentru
achiziționarea sârbului, totalizând 15 milioane de euro.

Milos Krasic a venit la Moscova în 2004, câștigând cu ȚSKA două
titluri de campion al Rusiei (2005, 2006), de patru ori Cupa Rusiei
(2005, 2006, 2008, 2009) și o dată Cupa UEFA (2005).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]