Duckadam: „Pe fani să nu îi intereseze dacă Steaua e condusă de Gigi sau Ceaușescu”

Duckadam:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Helmuth Duckadam a fost învestit astăzi în funcția de președinte
al Stelei, iar „eroul de la Sevilla” e gata să își ia noul rol în
serios. Duckadam spune că fanii ar trebui să aibă încredere în noul
proiect așa cum au avut și în cel condus de Victor Pițurcă.

Nu stiu cu ce suntem noi mai negri sau mai albi sau mai
urâți decât Victor Pițurcă, iar suporterii nu ne tratează la fel.
Am speranța că vor reveni la sentimente mai bune. În 1986, clubul
era condus de Ilie Ceausecu, dar stadionul era plin tot timpul.
Adevărații suporteri vin pentru echipă, nu ii interesează că Ilie
Ceaușescu sau Gigi Becali conduc clubul. Nu are nicio treabă una cu
alta
„,a declarat Helmuth Duckadam la Sport Total FM.

Duckadam a făcut referire și la
declarațiile lui Ladisau Boloni
, care a comentat extrem de acid
actuala situație a clubului din Ghencea.

Este parerea lui Boloni și sigur că eu nu sunt de acord cu
el. Duckadam a fost ceva la Steaua și va rămâne ceva la Steaua.
Boloni poate să declare foarte usor, din punctul lui de vedere, dar
e mai puțin familiarizat cu situația din România și cu fotbalul
romanesc. Din turnul de fildeș de unde privește lumea, poate așa o
părea. Daca eu, ca paravan, pot ajuta clubul Steaua, o voi
face.

Îl cunosc pe Gigi Becali din 2004. Nu am fost prieteni, dar ne-am
respectat. Nu ne-am văzut de doi ani de zile și de telefonat cred
că nu ne-am telefonat de un an de zile. Eu sunt de origine germană
și sunt un om de cuvânt, loial și astea sunt argumentele mele. Se
lucreaza foarte greu cu el în momentul în care ambițiile nu
coincid, sau orgoliile sunt prea mari. Eu cred că se poate lucra
bine cu el. Pentru mine nu e greu, pentru că recunosc că e patronul
Stelei. Alții nu l-au recunoscut. Gigi Becali s-a gândit că pot
ajuta clubul și mi-a propus să vin ca președinte.

Este și sansa mea, asa cum a fost și a lui Ilie Dumitrescu. Trebuia
sa profit de această șansă, pentru ca am o vârstă și poate că nu ar
mai fi venit niciodată. Duckadam are șansa lui și poate reușeste
Rezultatele ne vor salva„, a mai declarat Duckadam.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de omor în loc de ucidere din culpă
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de…
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să nu scape”
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să…
Se verifică banii românilor! Statul te obligă să anunți până pe 27 mai
Se verifică banii românilor! Statul te obligă să anunți până pe 27 mai
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat "monstrul marin"
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile sale exclusiviste
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile sale exclusiviste
×