Al 15-lea Apostol! Mijlocașul Unirii ar putea ajunge la Steaua!

Al 15-lea Apostol! Mijlocașul Unirii ar putea ajunge la Steaua!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Datoria pe care Dumitru Bucșaru o are la patronul
Stelei, circa 3 milioane de euro, îl determină pe primul să cedeze
jucători în contul acesteia

Accidentatul Iulian Apostol se pare că ar putea reveni pe gazon
jucând în tricoul Stelei și nu în cel al Unirii Urziceni. Surse din
interiorul clubului roș-albastru afirmă că mijlocașul este aproape
de Ghencea, fiind dorit de către Victor Pițurcă pentru a întări
linia mediană a echipei.

Eliminarea ialomițenilor încă din turul trei preliminar al
Champions League, dincolo de planul sportiv, are repercusiuni și
asupra bugetului Unirii. În cazul în care trupa lui Levi se
califica măcar în play-off-ul competiției, atunci circa două
milioane de euro ar fi intrat în conturile clubului. Asta ar fi
însemnat plata salariilor jucătorilor, precum și o sumă consistentă
intrată în buzunarele lui Gigi Becali, creditorul lui Dumitru
Bucșaru. Așa, pentru a mai acoperi o parte din datorie, trei
milioane de euro, se pare că patronul Unirii este gata să se
despartă de Iulian Apostol.

Titular în locul lui Păcurar

Pițurcă a fost cel care a venit cu ideea de a-l înregimenta pe
mijlocașul Unirii, atunci când a auzit prima dată de datoria pe
care Bucșaru o are la Gigi Becali. „Piți a sesizat oportunitatea
imediat. Steaua nu prea mai are lichidități, iar un transfer făcut
în condițiile știute ar fi foarte convenabil pentru ei. I-a și zis
lui Gigi: mai bine să-l luăm pe Apostol. E ce ne trebuie la mijlocul
terenului, și tehnic, și bun defensiv. Cu el, cu Răduț și cu Dorel
(n.r.-Stoica), am fi imbatabili la mijlocul terenului>. Bucșaru
spera să treacă de Zenit ca să ia bani și să-l mai potolească pe
Gigi, dar acum îi va fi greu să mai țină echipa și să-i plătească
și datoria lui Becali”, a povestit sursa din interiorul clubului
din Ghencea. Astfel, cel sacrificat ar fi Păcurar, jucătorul care
nu s-a acomodat foarte bine la Steaua, el făcând două prime meciuri
mai degrabă modeste. Trecerea lui Apostol la Steaua ar putea
înseamna și o nouă păsuire pe care ar obține-o Dumitru Bucșaru de
la Gigi Becali în vederea achitării datoriei sale, pentru care a
girat cu 40% din acțiunile societății Comaico.

â–ºIulian Apostol nu a evoluat în acest sezon pentru
Unirea în preliminariile Champions League, deci va putea fi folosit
de Steaua în Europa League

â–ºDupă accidentarea la genunchi, Iulian Apostol va reveni
săptămâna viitoare la antrenamentele Unirii, urmând să poată evolua
într-un meci peste cel puțin 14 zile


„Nu pot să comentez speculații. Eu nu știu nimic despre
faptul că m-ar vrea Steaua”
, Iulian Apostol, mijlocaș
Unirea Urziceni

6 meciuri și un gol are marcat
pentru echipa națională a României

151 de meciuri a adunat Apostol
în Liga I, unde a înscris și 12 goluri


L-au
căutat și pe Eric de la Gaz Metan?

Surse din anturajul echipei Gaz Metan au dezvăluit ieri că
brazilianul Eric a fost și el căutat de o persoană din anturajul
Stelei. Mijlocașul ofensiv al echipei ardelene e golgheterul Ligii
I cu patru goluri. Totuși, președintele de la Mediaș, Ioan Horoba,
a dezmințit orice zvon legat de plecarea brazilianului: „Nu are
nicio ofertă, și nu mai poate fi cumpărat definitiv decât de Gaz
Metan, pentru că am eliminat în această vară o clauză care îl făcea
dezirabil și pentru alte cluburi. Eric va juca numai la
Mediaș”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…