Petrovic:** „În prima repriză am arătat de parcă nu am fi jucat fotbal niciodată! Sper să nu se mai întâmple”

Jackie Ionescu a insinuat la pauză că meciul Poli Timișoara-Mypa a fost aranjat de mafia pariurilor."Rezultatul se poate întoarce cu condiția ca la pariuri să fi fost prevăzut și rezultatul la pauză!". Vladimir Petrovic, antrenorul echipei de pe Bega, nu crede însă în asemenea ipoteze. Tehnicianul sârb spune că rezultaul din prima repriză a fost rezultatul al faptului că elevii săi și-au luat adversarii de sus. Petrovic spune că Poli a avut noroc, însă se declară fericiti de calificare. "Nu trebuie să ne pierdem nervii cu astfel de afirmații, dar nu e frumos ca un fost mare antrenor să vorbească așa.Sunt satisfăcut numai de calificare, în rest nu m-a mulțumit nimic. În prima repriză am arătat de parcă nu am fi jucat fotbal niciodată. Pâna la urmă am avut noroc, dar sper să nu se mai repete Publicul a fost excepțional și nu meritam asa ceva din partea lor la cum am jucat. Ar fi fost neplăcut să nu ne calificăm,dar nu se punea problema să îmi dau demisia", a declarat antrenorulechipei Poli Timișoara, Vladimir Petrovic
Petrovic:** "În prima repriză am arătat de parcă nu am fi jucat fotbal niciodată! Sper să nu se mai întâmple"

Jackie Ionescu a insinuat la pauză că meciul Poli Timișoara-Mypa
a fost aranjat de mafia pariurilor.”Rezultatul se poate întoarce cu
condiția ca la pariuri să fi fost prevăzut și rezultatul la
pauză!”. Vladimir Petrovic, antrenorul echipei de pe Bega, nu crede
însă în asemenea ipoteze. Tehnicianul sârb spune că rezultaul din
prima repriză a fost rezultatul al faptului că elevii săi și-au
luat adversarii de sus. Petrovic spune că Poli a avut noroc, însă
se declară fericiti de calificare.

„Nu trebuie să ne pierdem nervii cu astfel de afirmații,
dar nu e frumos ca un fost mare antrenor să vorbească așa.Sunt
satisfăcut numai de calificare, în rest nu m-a mulțumit nimic. În
prima repriză am arătat de parcă nu am fi jucat fotbal niciodată.
Pâna la urmă am avut noroc, dar sper să nu se mai repete.

Publicul a fost excepțional și nu meritam asa ceva din partea lor
la cum am jucat. Ar fi fost neplăcut să nu ne calificăm,dar nu se
punea problema să îmi dau demisia”, a declarat
antrenorulechipei Poli Timișoara, Vladimir Petrovic

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Eroare uriașă în derby-ul din Manchester! Golul lui Haaland nu trebuia validat
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ultima postare a Mădălinei Apostol, cu doar câteva ore înainte de a muri. Nimic nu prevestea tragedia!
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania