Apostol: „Unirea nu va muri, chiar dacă unii își doresc asta!”

Apostol:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Iulian Apostol este convins că Unirea Urziceni va trece cu bine
peste eliminarea din preliminariile Champions League și că formația
ialomițeană va depăși problemele financiare cu care se
confruntă.

Legat de disputa cu Zenit, mijlocașul spune că golul înscris de
Danny în prima repriză a dat peste cap toată partitura tactică pusă
la punct de Ronni Levi.

Nu puteam juca deschis în fața unei echipe precum Zenit,
cu jucători care fac diferența foarte ușor. Echipa a jucat foarte
bine. Noi așteptam ca în a doua repriză Zenit să se deschidă și noi
să avem mai multe spații. Asta s-ar fi întâmplat la 0-0, dar sorții
asta au decis.

E o prostie să spunem că dacă aș fi jucat eu se întâmpla
altceva.

Dacă jucătorii voiau să depună memorii pentru a deveni liberi ar fi
facut-o. Urziceniul nu va muri, stați liniștiți. Poate că unii își
doresc asta. Toată lumea ne cântă prohodul, dar așa se spunea și
înainte să luăm titlul. E criză financiară, ne
doare asta, dar suntem convinși ca vom depăși problemele. Nu
trebuie acum să vorbim și să aruncăm totul numai pe bani. Când
intrăm pe teren, banii nu contează
„, a declarat Apostol la
Sport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Se schimbă totul din 1 iunie. Românii, obligați să accepte. Guvernul a dat ordin
Se schimbă totul din 1 iunie. Românii, obligați să accepte. Guvernul a dat ordin
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!