Cine ar fi pariat pe așa ceva? **Timișoara – Mypa 3-3, după 0-3 la pauză

Redactor:
Radu Faur
Cine ar fi pariat pe așa ceva? **Timișoara - Mypa 3-3, după 0-3 la pauză
  • Publicat:
  • Actualizat:

Timișoara s-a calificat în play-off-ul Europa League după un
meci nebun cu MyPa. Finlandezii au condus la pauză cu 3-0, însă
finalul a aparținut Timișoarei, iar meciul s-a încheiat la
egalitate, 3-3.
Relaxați peste măsură după victoria din Finlanda, poliștii s-au
lăsat influențați de percepția generală a timișorenilor despre cei
de la MyPa. I-au luat drept pescari, chiar dacă pescuitul nu este
ocupația de bază în orășelul Myllykosken, iar finlandezii le-au
arătat fotbaliștilor lui Petrovic că „știu și cu varza”. Oaspeții
au rezistat atacurilor indecise ale timișorenilor, iar pe
contraatac au fost letali. Între minutele 18 și 25 Poli a făcut
cele mai proaste 7 minute din istoria recentă, încasând nu mai
puțin de 3 goluri.

KO în
doar 7 minute

Primul gol a venit în minutul 18, când Aijala a profitat de o
ieșire inoportună a lui Taborda și a marcat plasat de la 25 de
metri. După doar două minute, la un corner al finlandezilor, toată
apărarea lui Poli, cu tot cu Taborda, a adormit, permițându-i lui
Ricketts să reia în plasă din careul mic. Același Ricketts l-a
ridiculizat apoi pe Cisovsky, depășindu-l ca pe un junior și
înscriind fără probleme. Era 0-3 după un sfert de oră de joc, iar
bănățenii păreau debusolați. Au urmat câteva ocazii uriașe la
poarta lui Kuismala, însă inspirația portarului finlandez a stat în
calea golului.

Salvatorul
Cisovsky

Partea secundă a debutat în forță pentru Poli. Axente a reaprins
speranța pe stadionul „Dan Păltinișanu”, la doar opt minute de la
reluarea jocului, marcând pentru 1-3. A urmat debutul lui Zicu la
Poli, unul memorabil pentru fostul dinamovist. Cea mai nouă
achiziție a lui Poli a înscris un gol fenomenal în minutul 81, dând
tonul celor 5.000 de fani care au început să cânte la unison.
Minunea a înfătuit-o Cisovsky în al treilea minut de prelungiri.
Slovacul a înscris cu capul din șase metri, după centrarea lui
Mansour, Poli evitând astfel una dintre cele mai rușinoase
eliminări din istoria fortbalului românesc în cupele europene.

Azi, de la ora 14:30, urmează emoțiile tragerii la sorți pentru
play-off.


COMENTARIUL LIVE TEXT

Min96: IIMansour
este avertizat de arbitru
Min96:
IITaborda
vede cartonasul galben
Min93:
IICisovski
este avertizat de arbitru
Min92: Gol, Timisoara!
Cisovski egaleaza cu o lovitura de cap dupa centrarea lui
Mansour

Min90:
Bourceanu este in careu, dar centrarea este prea
aproape de poarta
Min88:
II
Kuismala este avertizat
Min88:
Ocazie imensa pentru Poli! Mingea se plimba prin
fata portii, dar nimeni nu o impinge in poarta
Min80: Zicu debuteaza cu gol
pentru Poli. Zicu a deschis scorul cu un sut senzational din coltul
careului mare

Min75: Ocazia imensa pentru Mypa! Ricketts a sutat pe
langa un Taborda iesit din poarta, dar mingea a trecut putin pe
langa bara
Min73:
⇔
Felipe Benevides intra in locul lui Oksanen
Min72: ⇔Iese Magera, intra
Mansour
Min71:
Centrare buna in careu, mingea se indreapta spre
Axente, dar apararea finlandezilor este la post
Min68:
Ricketts este in careu si este aproape de inca un
gol

Min67: IIContra
vede cartonasul galben pentru simulare in careu
Min64:
Alexa mai trimite o minge lunga si este
corner
Min62
: II
Cartonas galben pentru Antti Okkonen
Min61: Contra centreaza in careu, dar Magera
faulteza in atac
Min56: ⇔ Iese Aho, intra Toni
Lindberg

Min55: ⇔ Zicu debuteaza pentru Poli. Zicu
i-a luat locul lui Tames
Min53: Gol, Timisoara!
Axente reia o minge revenita din bara portii si Timisoara revine in
joc

Min51: Alexa suteaza, mingea loveste bara
Min48: Poli ataca prin Alexa, este aut de
margine
Min46:
⇔ Bourceanu a intrat in locul lui Dukic
Min46: Timisoara are prima minge a reprizei
secunde

Min45: Fluier de final al primei reprize! Poli este condusa
incredibil cu 0-3!

Min44:
II
Alexa vede cartonasul galben pentru simulare
Min42: Magera incearca sutul, dar mingea trece
mult peste poarta
Min42: Goga este in careu, dar sutul trece putin
pe langa bara portii
Min40: Inca o faza periculoasa in careul lui Poli,
dar mingea centrata in spate este respinsa

Min38:
Centrare in careul lui Taborda, dar portarul iese
bine
Min37: Goga suteaza si Mypa este aproape de
autogol
Min37: Ricketts face haos in apararea banatenilor,
dar Taborda scapa de aceasta data
Min35: Atac pe partea dreapta, dar centrarea in
careu este total gresita
Min34: Goga suteaza de la 25 de metri, mingea
trece mult peste poarta

Min32:
Finlandezii sunt aproape de cel de-al patrulea gol,
dar Taborda iese la timp
Min31: Dubla ocazie pentru Poli, dar sutul lui
Tames este respins in corner
Min30: Alexa centreaza in careu, dar este doar aut
de poarta
Min29: Alexa intra in forta in careu, dar sutul
este blocat de portar
Min26: Contra este aproape de primul gol, dar
mingea sutata din lovitura libera trece putin pe langa bara

Min25: Ricketts face
instructie cu Cisovski si duce scorul la un incredibil
0-3

Min24: Poli revine in atac
Min20: Incredibil!
Ricketts dubleaza scorul si Mypa este calificata in acest
moment

Min18: Taborda
respinge gresit si MyPa deschide scorul prin Äijälä, care a sutat
de la 30 de metri in poarta goala

Min16: Ricketts intra in careu, Taborda scoate cu
greutate
Min14: Contra este pus in cursa de Cisovski, dar
portarul iese in intampinare

Min13: Contra centreaza lung, Magera preia in
careu, dar sutul trece peste poarta
Min12: Axente este in careu, Poli are
corner
Min11:
Goga este aproape de deschiderea scorului, dar sutul de la 20 de
metri trece putin pe langa bara portii finlandezilor
Min10:
Sepsi obtine faultul la un alt duel in tusa
Min9:
Tames recupereaza in tusa, dar Sepsi pierde in aparare

Min7: Minge aruncata
periculos in careu, Taborda este depasit, dar Ricketts sare sub
balon
Min6.
Tames paseaza lung, dar mingea iese in afara terenului
Min4.
Alexa incearca patrunderea cu mingea la picior, dar este
deposedat
Min3.
Poli a inceput in atac, dar portarul oaspetilor a retinut fara
probleme mingea trimisa in careu
Min1.
A inceput meciul


POLI
TIMIȘOARA

Taborda – Dukic, Cisovski,
Mera, Sepsi – Contra, Tameș, Alexa – Axente, Magera,
Goga

Rezerve: Pantilimon, Luchin, Curtean, Mansour, Scutaru, Zicu,
Bourceanu
Antrenor: Vladimir Petrovic

MYPA

Antti Kuismala, Konsta Hietanen, Sampsa Timoska, Antti
Uimaniemi, Antti Okkonen, Maxim Votinov, Ilari Äijälä, Tosaint
Ricketts, Ville Oksanen, Tuomas Aho (C), Ville
Saxman

Rezerve: Mika Johansson, Toni Lindberg, Einari Kurittu, Felipe
Benevides, Roope Rautiainen, Kim Alonen
Antrenor: Janne Lindberg

Arbitri: Janne Lindberg, Yevgeniy Belskiy, Bagytpek Kopzhassarov
(Kazahstan)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000 de euro pe an
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×