„Un tramvai numit dorință”! Dan Petrescu: „Visez la Steaua”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu a refuzat anul trecut Steaua, dar recunoaște că
într-o zi speră să aibă oportunitatea de a antrena echipa
roș-albastră. „Bursucul” a fost primul pe lista lui Becali înainte
de startul sezonului 2009-2010, dar a preferat să continue la
Unirea și Gigi a fost nevoit să apeleze la Bergodi. Nici trenul
numit națională nu a fost prins de „Bursuc”, diriguitorii
Federației decizând să îl înscăuneze pe Răzvan Lucescu.

Din Rusia, de la Kuban Krasnodar, antrenorul speră să aibă în
viitor privilegiu să arate ce poate la cârma formațiilor care i-au
rămas cel mai aproape în suflet: Steaua, Chelsea sau naționala
României.

Pentru mine era prea devreme să devin antrenor al
naționalei, deși echipa națională a României este, alături de
Steaua și de Chelsea, una dintre echipele pe care visez să le
antrenez într-o bună zi
„, a spus Dan Petrescu, citat de
adevarul.ro.

În ceea ce privește meciul Unirii din această seară, contra lui
Zenit, Dan Petrescu este de părere că fosta sa echipă păstrează
șanse reale de calificare. „În tur, până la eliminarea lui
Pădurețu, jocul a fost echilibrat. Nu vreau să vorbesc prea mult de
arbitraj, dar a acordat ușor acel cartonaș roșu. La televizor a
părut destul de amuzant. Apoi, Unirea s-a axat pe defensivă. Chiar
și după prima manșă, șansele de calificare nu s-au schimbat, rămân
50-50. E știut că Zenit este un club mult mai bogat, dar Unirea are
un spirit special. Probabil Zenit va ataca, jucând acasă, iar
Unirea va miza pe contraatac. Cred că se va înscrie doar un gol,
care va fi decisiv, să vedem de partea cui. E posibil să se ajungă
și la 11 metri
„, a conchis tehnicianul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele