„Asta nu e Craiova, ci Universitatea Severin!” Cîrțu vrea „modelul Steaua” în Bănie

  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorin Cîrțu, fosta mare glorie a Universității, continuă
războiul cu Mititelu. „Ce mă leagă de Universitatea? Doar numele”,
spunea tehnicianul înainte de partida din Ghencea, nemulțumit că
patronul juveților a mutat echipa la Severin și a creat atâta
durere în Bănie. Chiar dacă admite că tușierul a influențat
rezultatul, cel supranumit „Sorinaccio” nu pare foarte afectat de
această situație și este de părere că Mititelu își merită
soarta.

Mititelu nu retrage Craiova, retrage Universitatea
Severin. Păi s-o aducă la Craiova dacă tot o retrage! E drept că au
fost dezavantajați și în prima etapă, acum au avut ghinionul cu
Onicaș, dar poate fi o judecată a destinului. El a supărat un oraș
întreg prin mutarea echipei, acum toate se întorc împotriva lui.
Cât timp va ține echipa acolo în mine are un opozant. Locul
Universității e la Craiova, iar mutarea e cel mai mare rău care s-a
întâmplat, mai rău decât o retrogradare. S-ar putea gasi cineva
care sa faca o mobilizare ca la Steaua daca echipa revine, dar
Mititelu trebuie sa fie doar finantator, sa stea la locul lui si
altcineva sa faca treaba in ceea ce priveste fotbalul. Pai Geolgau
de ce a plecat? El voia sa-si spuna niste puncte de vedere in
momentul in care a fost investit intr-o functie, in baza
experientei si scolii pe care o are si vine sa il contrazice Rosca
sau ceilalti pe care Mititelu ii are langa el. Si Steaua poate in
viitor nu o sa mearga din trei in trei puncte, dar starea de spirit
va fi la fel pentru ca se vede ca e o alta seriozitate. Cam asta
trebuie sa se intample si la Universitatea, pana nu se va realiza
acest lucru nu-l va ierta nimeni pe Mititelu

Nici Țicleanu nu a rămas netaxat, acesta neavând personalitate și
acceptând să joace „cum îi cântă” patronul. Totuși, la nivelul
jocului propriu-zis, Cîrțu admite că nu poate să îi impute prea
multe noului tehnician: „Chiar daca imi e prieten, trebuie
sa spun ca a facut si Ticleanu niste greseli, dar il inteleg ca a
vrut sa revina in camp romanesc. Ca antrenor, trebuia sa te lupti
ca echipa sa revina in Craiova. Ar mai fi si faptul ca Gangioveanu
e marginalizat din cauza ca Mititelu e certat cu taica-su. Pe tine
ca antrenor nu trebuie sa te intereseze, il bagi in teren pentru ca
nu se compara Gangioveanu cu Gargarov sau Wobay care vine cu 15
zile inainte de inceputul campionatului, in timp ce el s-a antrenat
o vara intreaga. Totusi, echipa nu joaca rau si nu poti sa-i imputi
nimic lui Ticleanu.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
S-A DAT ORDIN direct de la Casa de PENSII. Este decizia pe care o așteptau milioane de pensionari
S-A DAT ORDIN direct de la Casa de PENSII. Este decizia pe care o așteptau milioane de pensionari
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru turiști
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×