Șiman face lumină în „cazul Dorel Stoica”: „Are drept de joc” Vezi ce riscă Steaua!

Șiman face lumină în
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Telenovela Dorel Stoica” nu este un caz atât de dificil, așa
cum a fost celebrul deja „Varga-Bălan”. Vasile Șiman, un fin
cunoscător al regulamentelor, este de părere că fotbalistul are
drept de joc în Ghencea atâta timp cât legitimarea a fost corectă.
În măsura în care Stoica era liber de contract, nimeni nu îi poate
lua dreptul la muncă. Totuși, în condițiile în care există acea
înțelegere între Universitatea și fotbalist, Comisiile Ligii nu pot
decât să îl oblige pe acesta din urmă (mai exact, pe Steaua) să
plătească suma aferentă. În caz contrar, fundașul va fi
suspendat.

Sunt două spețe diferite, nu are nimic în comun cu cazul
Varga-Bălan. Nu știu ce înțelegere are jucătorul cu clubul…Dorel
Stoica are drept de joc, dar Comisiile îl pot obliga să plătească
banii. Eu vorbesc acum ipotetic, nu știu exact cazul, dar vă spun
un singur lucru: legitimarea lui ține de faptul că e sub contract
sau nu cu un club. Dacă nu e sub contract cu Știința, poate juca
liniștit la Steaua până ce Comisiile vor judeca speța. Apoi, îl pot
obliga să plătească banii și îl pot suspenda. Eu așa
văd…
„, a explicat numărul unu din Regie la Sport.ro.

În ceea ce privește eroarea asistentului Onicaș, Șiman a fost
tranșant: „În Liga I nu există echipe mari. Sunt doar
formații de tradiție, nu ai cum să fii echipă mare cu 4-5 milioane
de euro bugetul. Păi Real Madrid și Milan ce formații sunt, dacă
Steaua și Dinamo sunt echipe mari. A fost Dinamo echipă de neînvins
aseară? A jucat cu o echipă care a stat 4 ani în divizia B…Am
înțeles că Universitatea s-a plâns de arbitraj, pe noi nu ne
interesează acest aspect, noi nu vom comenta niciodată deciziile
arbitrilor. Nu există echipe mari, dacă ai valoare, îi bați cu
arbitrii.

În continuare, patronul Sportului așteaptă să vină oferte pentru
Varga și Bălan, dar deocamdată nimeni nu și-a manifestat interesul
pentru cei doi.

Aștept oferte pentru Varga și Bălan, dar abia au trecut
două etape. Păi abia i-am băgat și să vină ofertele? Noi suntem
acasă, dacă cineva e interesat de vreunul din jucători, să bată la
ușă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
UNGURII vor să schimbe regulile în toată Europa. Se PREGĂTEȘTE deja decizia: Trebuie să încetăm
UNGURII vor să schimbe regulile în toată Europa. Se PREGĂTEȘTE deja decizia: Trebuie să încetăm
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…