FOTO DE COLECȚIE **Cum arăta Turul Franței la începuturi

FOTO DE COLECȚIE **Cum arăta Turul Franței la începuturi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu o istorie de 107 ani în spate, Turul Franței este cea mai
cunoscută competiției ciclistă. „Marea buclă” a luat ființă în
1903, la inițiativa lui Henri Desgrange, care a fost susținut de
publicația franceză L’Auto. De atunci, Turul Franței s-a desfășurat
în fiecare an, de regulă în luna iulie, fiind întrerupt doar pe
parcursul celor două Războaie Mondiale.

Prima ediție s-a întins pe șase etape, care au însumat 2428 de
kilometri, fiind câștigată de Maurice Garin. Spre deosebiri de
cursele care se desfășoară în prezent, etapele erau atunci foarte
lungi, cu distanțe de până la 400 de kilometri. Cicliștii aveau
doar între una și trei zile de odihnă înainte de fiecare etapă,
însă din fericire pentru ei, întrecerea se derula de obicei numai
pe teren plat, cu numai un stagiu montan.

Se concura individual, iar numărul celor înscriși era destul de
mic, din cauza costurilor mari provocate de lungimea traseului.
Astfaltul lipsea cu desăvârșire de pe suprafața de reluare, iar
materialele din care erau confecționate bicicletele erau foarte
departe de cele folosite în zilele noastre, lucru care făcea cursa
și mai dificilă. Cu timpul însă, lucrurile au evoluat extrem de
mult. În prezent, viteza medie de rulare este de aproximativ 40
km/h, față de 26 km/h, cât a fost în prima etapă.

La început se concurca și noaptea, însă în 1905 s-a renunțat la
etapele nocturne. Primul străin care a reușit să câștige
prestigioasa competiție a fost luxemburghezul Francois Faber, în
1909, iar Lucion Petit-Breton a fost primul francez care și-a
trecut în palmares două Tururi, după cel câștigat în 1908. Ultimele
patru ediții au fost dominate de spanioli, Oscar Pereiro (2006),
Alberto Contador (2007 și 2009) și Carlos Sastre.

Sursa
foto: acidcow.com

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×