VIDEO Marica aduce primul trofeu al sezonului pentru Stuttgart, cu o „dublă”

VIDEO Marica aduce primul trofeu al sezonului pentru Stuttgart, cu o
  • Publicat:
  • Actualizat:

Internaționalul român Ciprian Marica a fost omul decisiv pentru
Vfb Stuttgart, în finala Cupei Uhren, disputată vineri cu Young
Boys Berna. Elvețienii au deschis scorul în minurtul 57, prin
Spahiu, dar gruparea germană a replicat prin Marica, autorul unei
duble. Trebuie menționat că din finalul primei reprize, elvețienii
au evoluat în inferioritate, după ce Hochstrasser a fost eliminat
pentru cumul de cartonașe.

Atacantul român a adus egalarea în minutul 63, după ce a
transformat cu ceva emoții un penalty, apoi a înscris golul cu care
germanii au luat trofeul, cu 13 minute înainte de final. De altfel,
Marica a fost desemnat la finalul partidei „omul meciului”.

Uhren Cup este o competiție anuală care se desfășoară începînd cu
1962 în Elveția. De obicei participă patru echipe, care dispută
fiecare câte două meciuri. Majoritatea grupărilor erau din Elveția,
până în acest an, competiția fiind un fel de turneu de pregătire
înaintea sezonului. Sistemul de desfășurare al competiției s-a
schimbat chiar din 2010, când doar Young Boys a fost reprezentanta
Elveției. Celelalte echipe participante la ediția din acest an au
fost Twente (Olanda), Deportivo La Coruna (Spania) și Vfb Stuttgart
(Germania).

În primul meci, Stuttgart a învins-o pe Twente cu 2-1, iar Young
Boys a trecut de La Coruna cu 1-0.

În finala mică a competiției, Twente s-a impus la penalty-uri în
fața lui Deportivo, după ce la finalul timpului regulamentar scorul
era egal, 1-1.

Vezi aici penalty-ul transformat de Marica (Young Boys
Berna-Stuttgart 1-1)

Vezi aici golul victoriei reușit de Marica (Young Boys
Berna-Stuttgart 1-2)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…