Vrsic vrea să plece!

Marea surpriză a Timișoarei în ceea ce privește lotul pentru cupele europene este neconvocarea lui Dare Vrsic, care a fost titular în toate meciurile amicale din cel de-al doilea cantonament al verii. Vrsic nu a prins nici lotul pentru meciul de azi, cu Gloria Bistrița, motivul fiind o divergență între el și șefii grupării alb-violete. „El cere 200.000 de euro pe an pentru următorii doi ani de contract pe care îi mai are, în condițiile în care a încasat în trei ani 600.000, adică toți banii pe care îi avea de primit în cinci ani. Noi nu am putut fi de acord, iar el ne-a dat în scris că vrea să plece liber și dacă nu îl lăsăm se va lăsa de fotbal și se va apuca de antrenorat", a declarat Marian Iancu. Patronul Timișoarei compară situația lui Vrsic cu cea a lui Winston Parks: „El nu-i cu capul la noi. Are aceeași atitudine ca și Parks. Nu e fericit la Timișoara și are pretenția să plece liber. E șantaj profesional, noi nu putem să renunțăm gratis la el, după ce l-am cumpărat cu 800.000, am cheltuit alți 600.000, iar el nu a dovedit nimic pe teren. E treaba lui ce face de acum încolo, noi ne-am acoperit pe acel post, îl avem pe Zicu". Lotul pentru Europa League Portari: 29. Costel Pantilimon, 99. Pedro Taborda Fundași: 24. Dusko Dukic, 2. Eder Bonfim, 28. Marian Cisovsky, 13. Cristian Scutaru, 32. Ionuț Cuciorvă, 20. Igor Popovic, 4. Srdjan Luchin, 14. Ioan Mera, 8. Laszlo Sepsi. Mijlocași: 15. Hristu Chiacu, 5. Dan Alexa, 10. Iulian Tameș, 7. Alexandru Curtean, 55. Alexandr
Vrsic vrea să plece!

Marea surpriză a Timișoarei în ceea ce privește lotul pentru
cupele europene este neconvocarea lui Dare Vrsic, care a fost
titular în toate meciurile amicale din cel de-al doilea cantonament
al verii.

Vrsic nu a prins nici lotul pentru meciul de azi, cu Gloria
Bistrița, motivul fiind o divergență între el și șefii grupării
alb-violete. „El cere 200.000 de euro pe an pentru următorii doi
ani de contract pe care îi mai are, în condițiile în care a încasat
în trei ani 600.000, adică toți banii pe care îi avea de primit în
cinci ani. Noi nu am putut fi de acord, iar el ne-a dat în scris că
vrea să plece liber și dacă nu îl lăsăm se va lăsa de fotbal și se
va apuca de antrenorat”, a declarat Marian Iancu.

Patronul Timișoarei compară situația lui Vrsic cu cea a lui
Winston Parks: „El nu-i cu capul la noi. Are aceeași atitudine ca
și Parks. Nu e fericit la Timișoara și are pretenția să plece
liber. E șantaj profesional, noi nu putem să renunțăm gratis la el,
după ce l-am cumpărat cu 800.000, am cheltuit alți 600.000, iar el
nu a dovedit nimic pe teren. E treaba lui ce face de acum încolo,
noi ne-am acoperit pe acel post, îl avem pe Zicu”.

Lotul pentru Europa League

Portari: 29. Costel Pantilimon, 99. Pedro Taborda
Fundași: 24. Dusko Dukic, 2. Eder Bonfim, 28. Marian Cisovsky, 13.
Cristian Scutaru, 32. Ionuț Cuciorvă, 20. Igor Popovic, 4. Srdjan
Luchin, 14. Ioan Mera, 8. Laszlo Sepsi.
Mijlocași: 15. Hristu Chiacu, 5. Dan Alexa, 10. Iulian Tameș, 7.
Alexandru Curtean, 55. Alexandru Bourceanu, 31. Adrian Poparadu,
34. Răzvan Dobricean, 22. Cosmin Contra.
Atacanți: 11. Gueye Mansour. 17. Lukas Magera, 21. Dorin Goga, 27,
Ianis Zicu, 9. Mircea Axente, 25. Bogdan Moroșan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania