Adrian Mihalcea vrea să bată „câinii” duminică

Redactor:
Marian Dima
Adrian Mihalcea vrea să bată
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși se declară dinamovist convins, atacantul Adrian Mihalcea
spune că „voi fi cu sufletul alături de ei până la ora meciului și
imediat după, dar duminică vreau să bată Astra și să dau gol sau
pasă de gol. Eu cred că un rezultat normal ar fi acela să nu
pierdem, să luăm măcar un punct”!

Ieri, Mihalcea, alături de căpitanul Gheorghe Rohat și de o altă
nouă achiziție, portarul Ebede, cu care a fost chiar coleg, la AEL
Limasol, au participat la o conferință de presă la care invitat a
fost și secundul Fane Țâră.

Astra va intra, de astăzi, în cantonament centralizat, antrenorul
Mihai Stoichiță oprind 19 jucători în lot, printre ei având șanse
mici să se regăsească și bulgarul Kakalov, care acuză probleme
medicale. La rândul său, căpitanul echipei, Gheorghe Rohat spune
că: „nu va fi o problemă să joc împotriva unor foști coechipieri,
precum Ganea sau Păun, indiferent cât de prieteni am fost, sau
suntem, pe teren fiecare trage pentru echipa sa, iar campionatul
trecut am dovedit că putem încurca Dinamo.”

Oprsal și Gussev – out

Accidentați pentru o perioadă mai lungă de timp, fundașul Radek
Oprsal și atacantul Vitaly Gussev nu sunt incluși în lotul cu care
Astra va aborda turul! Stoichiță a ales 26 de jucători, urmând ca,
în scurt timp, să se mai transfere, măcar, un atacant, iar cei doi
nu fac parte din planurile sale tactice.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Veste SOC pentru Elena Udrea. Judecătorii au luat decizia
Veste SOC pentru Elena Udrea. Judecătorii au luat decizia
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×