Până la urmă a plecat: Geolgău a demisionat

Eșecul negocierilor cu Primăria Craiova mai fac o victimă. Președintele Universității, Gheorghiță Geolgău, și-a prezentat demisia din funcție. Acesta declarase că își va depune mandatul în cazul în care echipa nu se va întoarce în Craiova, și s-a ținut de promisiune. Chiar dacă, în primă fază, fusese convins de către oficialii Științei să nu o facă, până la urmă Geolgău a rămas la decizia inițială. Astfel, el și-a depus depus demisia astăzi, ca urmare a eșecului negocierilor pentru revenirea echipei în Craiova.
Până la urmă a plecat: Geolgău a demisionat

Eșecul negocierilor cu Primăria Craiova mai fac o victimă.
Președintele Universității, Gheorghiță Geolgău, și-a prezentat
demisia din funcție. Acesta declarase că își va depune mandatul în
cazul în care echipa nu se va întoarce în Craiova, și s-a ținut de
promisiune. Chiar dacă, în primă fază, fusese convins de către
oficialii Științei să nu o facă, până la urmă Geolgău a rămas la
decizia inițială.

Astfel, el și-a depus depus demisia astăzi, ca urmare a eșecului
negocierilor pentru revenirea echipei în Craiova.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]