Marius Stan: „Nu este normală această rocadă! Vom mai avea surprize, în retur nu vor mai fi 18 echipe”

Marius Stan:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Directorul general al clubului Oțelul Galați, Marius Stan, a
declarat că nu este normală rocada Internațional Curtea de Argeș –
Pandurii Târgu Jiu în campionatul Ligii I cu o săptămână înaintea
începerii noului sezon.

Oficialul grupării al cărei adversar din etapa a II-a s-a
schimbat odată cu această rocadă afirmă că retragerea clubului
Internațional Curtea de Argeș s-a produs din cauza problemelor
financiare, precizând că din retur este foarte posibil ca în Liga I
să rămână mai puțin de 18 echipe.

„Nu este normală această rocadă cu o săptămână înaintea
începerii campionatului. Dar asta este. Pe mine nu mă surprinde
deloc, pentru că am spus mereu că multe cluburi din Liga I vor avea
probleme financiare. Este o surpriză retragerea celor din Curtea de
Argeș și înclin să cred că vom mai avea parte de surprize cât de
curând. În retur nu vor fi mai 18 echipe din același motiv. Nu am
cunoștință să existe un interes financiar în rocada dintre
Internațional și Pandurii, eu cred că este vorba despre greutățile
financiare”,
a spus directorul general al clubului din
Galați.

Marius Stan susține că de această dată revenirea echipei
Pandurii Târgu Jiu în Liga I după ce a retrogradat nu mai poate fi
pusă pe seama relației de prietenie dintre președintele FRF Mircea
Sandu și președintele grupării gorjene Marin Condescu.

„Cei de la Pandurii sunt beneficiarii acestor
conjuncturi, revin mereu în Liga I după ce retrogradează. Acum
patru ani domnul Condescu era bănuit că e prieten cu Mircea Sandu.
Acum sunt dușmani, așa că nu se mai poate spune că e vorba de
prietenie”,
a precizat Stan.

El a adăugat că e posibil să fie un avantaj pentru Oțelul Galați
faptul că s-a schimbat adversarul din etapa a II-a, când va întâlni
Pandurii Târgu Jiu și nu Internațional Curtea de Argeș.

„Pentru noi nu este nicio problemă. Dimpotrivă, bănuiesc
că cei de la Pandurii Târgu Jiu nu s-au pregătit pentru Liga I.
După ce te pregătești o vară întreagă pentru Liga a II-a e greu să
ai rezultate din prima. Dar nu se știe niciodată. Rocada asta nu ne
poate afecta, important este să ne facem noi jocul și atunci o să
câștigăm”,
a spus Marius Stan.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×