Există și români fericiți! Șahtior i-a mărit contractul lui Raț! **Vezi cât va câștiga!

Există și români fericiți! Șahtior i-a mărit contractul lui Raț! **Vezi cât va câștiga!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbalul răsplătește constanța. Răzvan Raț (29 de ani, foto, în
dreapta) a ajuns să fie mai bine plătit decât Adrian Mutu! Fundașul
naționalei și al lui Șahtior Donețk va încasa în următoarele două
sezoane câte trei milioane de dolari, echivalentul a 2,385 milioane
de euro.

Ce departe par a fi anii în care Răzvan Raț era un tânăr fotbalist
cu mai multe nevoi decât crampoane pe tibie. „În 1994, la Cupa
Mondială din SUA, nici măcar nu aveam televizor acasă. A trebuit să
merg la niște vecini ca să urmăresc victoriile Columbiei și ale
Argentinei”, povestea zilele trecute Răzvan Raț. În urmă, la fel de
departe, a rămas și perioada de început de la Rapid, când venea la
cantonamentul echipei „feroviare” cu troleibuzul.

Acum, Raț este un fotbalist de top, cu un salariu de invidiat, care
i-a permis să-și îndeplinească visul cel mare din copilărie. După
câștigarea Cupei UEFA, în 2009, Răzvan și-a făcut cadoul pe care
și-l dorise toată viața: un Ferrari 450 decapotabil, de culoare
roșie, care l-a costat 200.000 de euro.

Al doilea
bolid, tot roșu

Fundașul antrenat de Mircea Lucescu nu s-a oprit însă aici, mai
ales că disponibilitățile sale financiare au crescut recent, odată
cu acceptarea unei noi oferte a clubului din Donețk. Șahtior i-a
propus prelungirea contractului cu doi ani și acordarea unui bonus
de 50% la salariu. Cum înainte încasa două milioane de dolari, asta
înseamnă că Raț va lua în viitoarele două sezoane câte trei
milioane de dolari, ceea ce îl face al doilea cel mai bine plătit
jucător român, după Cristi Chivu. Drept urmare, Răzvan și-a mai
făcut un cadou, cel mai nou model de Ferrari, tot roșu, pe care a
dat 250.000 de euro.
Bolidul a fost testat în București de fostul pilot al lui Ferrari,
italianul Fisichella, apoi i-a fost livrat personal. Raț a făcut
primul drum cu noua achiziție acasă, în Oltenia, apoi l-a luat cu
el în Ucraina. În București a rămas vechiul Ferrari, pe care
probabil i-l va vinde lui Gabi Tamaș, colegul său de la națională
intenționând să-i plătească, zice presa mondenă, 145.000 de
euro.

Începem campionatul cu un moral foarte bun după succesul
categoric în Supercupa Ucrainei (n.r. – 7-1 cu Tavria Simferopol).
Vom lupta pentru titlu cu Dinamo Kiev, însă nu trebuie să
subestimăm forța unor echipe care au investit foarte mult în
ultimii ani. Trebuie să începem cu o victorie acest campionat, să
evităm pașii greșiți!
, Răzvan Raț

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…