ȘOCANT / Președintele din Bălți a încercat să spargă manifestația de la Chișinău!

ȘOCANT / Președintele din Bălți a încercat să spargă manifestația de la Chișinău!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cititorii între două vârste își aduc aminte, probabil, de
clasicele cuplaje bucureștene de pe fostul „23 August”, dar unul
dintre ele a avut o încărcătură specială. Este vorba despre „dubla”
Steaua – Rapid (2-0) și Dinamo – Sportul (1-2), la finalul căruia
antrenorul lui Dinamo, Cornel Dinu, a fost demis după un conflict
cu „Țețe” Moraru. Nu acesta este lucrul cel mai important, ci
faptul că pe stadion intraseră 100.000 de persoane care, nemaiavând
loc în tribune, au invadat pista de atletism. Măsura a fost
salutară, deoarece la porți erau alte zeci de mii de persoane care
doreau să pătrundă în arenă, iar presiunea devenise formidabilă.
Imaginați-vă ce s-ar fi putut întâmpla numai aducându-vă aminte de
tragediile petrecute pe stadioanele britanice în același deceniu al
optulea. La vremea respectivă, un personaj care a rămas anonim a
anunțat la megafoane că meciurile sunt transmise live pe TVR, așa
că cei care nu-și găsesc locuri pot pleca acasă. Evident, era o
minciună sfruntată, dar care s-a dovedit a fi salutară, mii de
oameni care erau la porțile stadionului au renunțat și s-au întors
acasă unde, nu numai că nu se difuza niciun meci, dar curentul era
oprit.

De la
meci de fotbal la western spaghetti

Aceeși idee a avut-o și actualul președinte al adversarei
dinamoviștilor, care era membru al guvernului comunist de la
Chișinău, calitate în care a ieșit în fața Parlamentului și a cerut
demonstranților să plece acasă, pentru că televiziunea națională va
difuza un film western cu Clint Eastwood… Din fericire, de data
asta nimeni nu l-a luat în serios, studenții și tinerii din
Chișinău au rămas pe loc și au demonstrat în continuare până în
momentul în care a fost acceptată ideea unor noi alegeri, fraudele
fiind evidente pentru toată lumea. Există, din păcate, tendința de
a crede că frații noștri de peste Prut ar fi rusificați și că ar fi
cuprinși de ideile de stânga, dar nu este chiar așa. Motiv pentru
care v-am atașat un video care, ce-i drept, nu are legătură cu
evenimentele care au schimbat destinele Republicii Moldova, ba
chiar, culmea, prezintă opiniile unui cetățean basarabean despre
comunismul din Basarabia așa cum au fost ele consemnate la un
miting al…. roșilor! Și o face într-un fel fără echivoc, într-o
dulce limbă moldovenească ce nu poate ascunde mesajul său pur
anticomunist. Iar clipul atașat este absolut genial! Urmăriți-l
până la capăt! Vă asigurăm că merită!

articol de Octavian
METONI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×