La cererea colegilor!** Incredibila poveste a transferului lui Maksumic la Dinamo!

La cererea colegilor!** Incredibila poveste a transferului lui Maksumic la Dinamo!
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Câinii” se pot lăuda, în sfârșit, că au făcut un transfer care
să merite toată investiția. Însă cu emoții, ținând cont că
negocierile au durat ore bune. Momentul culminant s-a petrecut
vineri, în jurul orei 02:00 dimineața, când bosniacul s-a ridicat
de la masă și a vrut să abandoneze negocierile!

Adus în Austria pentru a întări defensiva, Ajdin Maksumic a fost
la un pas să renunțe la Dinamo din cauza neînțelegerilor cu
oficialii dinamoviști. După multe ore de negocieri, în care cele
două părți nu au ajuns la o înțelegere din cauza unei sume de
36.000 de euro, fundașul a vrut să renunțe la varianta Dinamo.
Aflând de stadiul negocierilor, mai mulți fotbaliști i-au sunat pe
șefi, cărora le-au transmis să facă tot posibilul să-l păstreze pe
bosniac, care i-a impresionat în cantonamentul din Austria.
Urmarea? Andone a putut să-l treacă pe apărătorul de 24 de ani pe
lista UEFA, Maksumic putând evolua în manșa tur cu Olimpia Bălți,
din turul II preliminar al Europa League, de joia viitoare.

A fugit
de războiul din Iugoslavia

Nu doar povestea transferului este interesantă la Maksumic, ci
și viața acestuia. Conform presei din Bosnia, Ajdin nu a avut deloc
o copilărie liniștită, familia sa preferând să se refugieze în
Germania când fundașul avea doar 7 ani, din cauza războiului din
Iugoslavia. N-a renunțat însă la visul de a deveni fotbalist și a
evoluat la Dillenburg, o formație locală. „Lovit” de dorul de casă,
la 17 ani alege să se întoarcă pentru a evolua la FK Sarajevo, de
unde pleacă la Khimki, în prima ligă rusă. A revenit la clubul
bosniac după doi ani, de unde a și ajuns la Dinamo.

Trei
lucruri despre Maksumic

A fost folosit de Andone pe postul de fundaș central, alături de
Moți

Lovește mingea la fel de bine cu ambele picioare

La Khimki a fost folosit și mijlocaș la închidere. De asemenea,
are o viziune bună asupra jocului

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte.
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte. "M-am apropiat de ea să îi spun că…
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor uni destinele
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor…
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Cod Rutier 2024. Nu-ți reînnoiește permisul. Ce vedere trebuie să aibă șoferii
Cod Rutier 2024. Nu-ți reînnoiește permisul. Ce vedere trebuie să aibă șoferii
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×