„În locul lui Porumboiu nu-i răspundeam lui Gigi! Mi-a fost rușine să mă uit la disputa lor”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Emeric Ienei a declarat că i-a fost rușine să se uite la
televizor la disputa dintre Becali și Porumboiu, despre care a spus
că ne aruncă înapoi în drumul fotbalului românesc spre civilizație.
Reputatul tehnician a comentat și transferul fundașului portughez
Geraldo în Ghencea, despre care a spus că își va recăpăta forma cât
de repede. De asemenea, Ienei a spus că Emeghara nu și-a revenit la
potențialul său maxim din punct de vedere fizic.

Apărarea nu e atât de sigură cum vrea Pițurcă. Un punct
ai câștigat din plecare, iar pe celelalte două le câștigi prin joc.
Geraldo a venit liber de contract din câte am înțeles. Lui îi
lipsește doar jocul. Asta în câteva meciuri el va recăpăta forma,
avem exemplul accidentaților. Emeghara n-a jucat 2 ani. Încă se
simte că nu e la nivelul așteptat din punct de vedere fizic, dar
din punct de vedere al orientării în teren a câștigat foarte mult.
Mi-a fost rușine să mă uit la TV la această dispută dintre Gigi
Becali și Adrian Porumboiu. A fost o discuție total necivilizată.
Dacă eram în locul lui Porumboiu nu îi mai răspundeam și încheiam
discuția. Ne cam îndepărtăm de civilizație, în loc să ne
apropiem
„, a spus Ienei la gsp tv.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
A devenit COMPLET ILEGAL în România. Anunț de la Guvern chiar astăzi, 30 APRILIE: A început aplicarea noii legi
A devenit COMPLET ILEGAL în România. Anunț de la Guvern chiar astăzi, 30 APRILIE: A început aplicarea noii legi
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…