Vlădoiu, suflet mare: „Dacă vom promova, voi dona prima de 100.000 de euro familiilor nevoiașe!”

Vlădoiu, suflet mare:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noul antrenor al echipei FC Argeș, Jean Vlădoiu, a declarat,
duminică, că în cazul în care gruparea piteșteană va promova în
Liga I la finalul sezonului actual, va dona prima de 100.000 de
euro unor familii nevoiașe, informează MEDIAFAX.

Am venit într-un moment extrem de greu, dar am venit cu
sufletul. FC Argeș, echipa marelui Nicolae Dobrin nu trebuie să
moară. Nici nu m-a interesat contractul, pe câți ani, sau ce bani
voi primi. Nu asta contează acum. Contractul este pe doi ani și voi
primi un salariu de 4.000 de lei pe lună, lucru care nu înseamnă
nimic pentru mine. Am venit cu sufletul pentru a salva FC Argeș,
care trece printr-o perioadă dificilă. În cazul în care vom
promova, voi primi 100.000 de euro. Nu am nevoie de acești bani și,
dacă vom promova, voi dona întreaga sumă unor familii
nevoiașe
„, a spus Vlădoiu.

Vlădoiu a afirmat că își va vinde o casă și o mașină dacă va fi
nevoie să ajute pe FC Argeș. „Deocamdată nu știu ce lot voi
avea, dar ne vom baza pe jucători tineri și foarte tineri, plus cei
care sunt cu sufletul și inima la FC Argeș. Deocamdată nu le putem
oferi jucătorilor decât apă de la izvor! Atât… Să vedem cum vom
rezolva problemele. Dacă va fi nevoie, îmi voi vinde o casă și o
mașină pentru ca FC Argeș să aibă bani pentru a pleca la drum. Sunt
semnale că atunci lucrurile se vor schimba în bine. Am pus
conducerii o singură condiție, să plătească la timp salariile
jucătorilor. Nu poți lucra cu jucători cărora nu le dai banii.
Atâta timp cât am fost și eu jucător, nu acceptam să nu-mi primesc
drepturile care mi se cuveneau
„, a precizat Vlădoiu.

Fostul internațional Jean Vlădoiu a acceptat să preia funcția de
antrenor al echipei FC Argeș, el declarând, miercuri, că vine cu
sufletul la clubul la care s-a format și că nu va lăsa „formația să
moară”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată Andreea, femeia care l-a cucerit
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată Andreea, femeia care l-a cucerit
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Vladimir Putin a dat ORDIN. Deja a început totul: Nu vreau să sperii pe nimeni...
Vladimir Putin a dat ORDIN. Deja a început totul: Nu vreau să sperii pe nimeni...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am pornit cu o Dacia 1300 și eram cel mai bun fotbalist”
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am pornit cu o Dacia 1300…