Acasa » Fotbal Extern » CM 2010 Africa de Sud » „Scor prea sever”

„Scor prea sever”

Pe durata șederii sale în Africa de Sud, Ionuț Lupescu nu a apucat să le vadă pe viu pe niciuna dintre echipele din meciul Germania - Anglia (4-1), astfel că a urmărit ieri cu și mai mult interes partida respectivă, după care a acceptat să își împărtășească părerile pentru ProSport. Ți-a plăcut meciul, Ionuț? Sigur că da, a fost o partidă disputată, în care ai avut ce vedea. La început, englezii au făcut niște greșeli, dar apoi mi-a plăcut cum au revenit și au ieșit la joc foarte bine. Dar ți-au plăcut englezii? Nu știu ce să zic, mă așteptam la mai mult de la ei la acest Mondial. Din ce-am văzut nu m-au impresionat cu nimic. Nemții? Germania s-a apărat foarte bine și a avut și cele două contraatacuri care au fost decisive pentru soarta jocului. Dar ai văzut și pe teren diferența care a apărut pe tabelă? Nu, scorul e prea sever, raportul dintre cele două adversare mi s-a părut mult mai echilibrat. "Gol valabil la Lampard" De golul lui Lampard ce zici? Gol valabil, clar pentru toată lumea. Cu un 2-2, cred că era altceva, cu totul altfel ar fi decurs apoi meciul. Punctele forte ale nemților? Dincolo de individualități, se vede clar că este o echipă extrem de bine organizată, riguroasă și care se concentrează perfect pe momentele-cheie, pe meciurile decisive.
"Scor prea sever"

Pe durata șederii sale în Africa de Sud, Ionuț Lupescu nu a
apucat să le vadă pe viu pe niciuna dintre echipele din meciul
Germania – Anglia (4-1), astfel că a urmărit ieri cu și mai mult
interes partida respectivă, după care a acceptat să își
împărtășească părerile pentru ProSport.

Ți-a plăcut meciul, Ionuț?
Sigur că da, a fost o partidă disputată, în care ai avut ce vedea.
La început, englezii au făcut niște greșeli, dar apoi mi-a plăcut
cum au revenit și au ieșit la joc foarte bine.

Dar ți-au plăcut englezii?
Nu știu ce să zic, mă așteptam la mai mult de la ei la acest
Mondial. Din ce-am văzut nu m-au impresionat cu nimic.

Nemții?
Germania s-a apărat foarte bine și a avut și cele două
contraatacuri care au fost decisive pentru soarta jocului.

Dar ai văzut și pe teren diferența care a apărut pe
tabelă?

Nu, scorul e prea sever, raportul dintre cele două adversare mi s-a
părut mult mai echilibrat.

„Gol
valabil la Lampard”

De golul lui Lampard ce zici?
Gol valabil, clar pentru toată lumea. Cu un 2-2, cred că era
altceva, cu totul altfel ar fi decurs apoi meciul.

Punctele forte ale nemților?
Dincolo de individualități, se vede clar că este o echipă extrem de
bine organizată, riguroasă și care se concentrează perfect pe
momentele-cheie, pe meciurile decisive.

Vor ajunge în finală?
E greu de zis, dar este evident că sunt puternici.

Mult mai puternici decât acea Germanie învinsă de noi cu
5-1?

Ei, ăla era un meci amical, în care nouă ne-a ieșit totul iar lor
mai nimic. Și, oricum, nu asta contează, pentru că după aia ei s-au
dus la Euro, iar noi am rămas acasă…


„N-are nicio legătură că noi am bătut Germania cu 5-1.
Oricum, atunci ei s-au dus la Euro și noi ne-am uitat la televizor
de acasă”,
Ionuț Lupescu, director general FRF


Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]