Dezvăluiri incendiare: „Ministerul Apărării a vândut Steaua politic! Din 1996 se știa că va ajunge la Becali! Au canibalizat fotbalul”

Dezvăluiri incendiare:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petre Roman dezvăluie amănunte inedite despre Steaua și despre
perioada în care era premier al României. El a vrut la un moment
dat să transforme cluburile departamentale Steaua și Dinamo în
societăți comerciale pe acțiuni prin Legea 31, care îi poartă
numele, dar conducătorii tuturor echipelor din campionat s-au
opus!

Cum ați ajuns să jucați la Steaua?
Fratele meu mai mare și mai ales cumnatul, care jucase la Steagul
Roșu, mi-au spus că am talent de mijlocaș, că pasez bine. Tata
fusese general de armată, așa că m-am dus la Steaua, la echipa de
tineret. Aveam 16 ani. Antrenor era Romeo Catană. Era rău, scotea
untul din noi. M-a antrenat și Victor Dumitrescu, după ce s-a lăsat
de fotbal. Purtam tricoul cu numărul 10, eram coordonator de
joc.

Cât ați stat în Ghencea?

Aproape un an și jumătate. Victor Dumitrescu a fost o dată mulțumit
de mine și mi-a dat ghetele lui Tătaru. Erau un pic uzate, dar
mi-au venit foarte bine, fiindcă aveam același număr: 42. Ghetele
se făceau atunci de către cizmari specializați efectiv pe piciorul
jucătorului, ca să iasă perfecte.

„I s-a întâmplat lui Ienei ca tehnicienii de la cluburi europene
importante să vină la București să-i spună: «Dați-ne 2-0, nu 4-0,
că ne facem de baftă. Și‑așa sunteți calificați». Ă‚sta era fotbalul
atunci”, Petre Roman

„Trebuia să facem o limitare
a fotbaliștilor străini, ca să putem stimula crearea de jucători
din pepiniera românească”, Petre Roman


„Fotbalul s-a transformat într-o afacere de
jaf”

De ce ați abandonat fotbalul?
Când am intrat la Politehnică la facultate, tata m-a pus să aleg:
fotbalul sau școala. Am ales școala. El n-avea nimic împotriva
sportului, fiindcă fusese înotător. Jucase și el fotbal cu Baratky
la nivel orășenesc, în Oradea.

Ce se întâmplă acum cu echipa din Ghencea?
Aoleu! Nu mai vreau să știu de Steaua!

Nu mai țineți cu Steaua?
De când am văzut circul ăsta mizerabil, nu mă mai interesează.
Chiar vorbeam cu Imi Ienei, el și Pițurcă vor să revigoreze ceva în
fotbal, dar eu știu ce se poate face?

Se va înțelege Ienei cu Becali?
Nu văd cum. Finanțatorii adevărați nu se amestecă la echipă.
Fotbalul s-a transformat într-o afacere de jaf. Mult mai bine ar fi
fost să avem cluburi care să fie societăți comerciale pe acțiuni,
cum gândeam eu când eram prim-ministru. Să ai un Consiliu de
Administrație și un președinte ales. A fost atunci o respingere
extraordinară, că n-au vrut așa ceva.

Cine n-a vrut?
Steaua, Dinamo n-au vrut să fie transformate în societăți
comerciale. Și, până la urmă, unde s-a ajuns? La mai rău. Atunci
le-aș fi dat baza materială și tot ceea ce trebuie. Acțiunile să
fie puse pe piață, să le cumpere lumea… Când am dat Legea 31, am
inclus în ea și acest aspect. Acest blocaj făcut de cluburi a dus
la degradarea fotbalului românesc. Cel care a preluat ideea mea și
a vrut s-o avanseze era un om foarte deștept și se numea Mircea
Angelescu. Înainte, el fusese mare activist de partid, comunist,
dar nu făcuse rău nimănui.

După ce a trecut sub tutela Armatei, Steaua a început să
decadă. De ce?

Pentru că această trecere s-a făcut prin fraudă. Adică această
echipă nu avea de ce să fie proprietatea Ministerului Apărării,
care, în acest fel, s-o vândă politic. Așa s-a întâmplat. Nu e în
regulă. Vânzarea nu s-a realizat printr-o operațiune de piață
transparentă. Aceste tranzacții trebuiau să se perfecteze conform
Legii 31. Steaua trebuia pusă la licitație publică. Totul s-a făcut
pe sub masă, s-au învârtit bani. Din 1996 se știa că Steaua va
ajunge la Becali. Rezultatul a fost canibalizarea fotbalului.

Cum vedeți cazul schimburilor de terenuri între Ministerul
Apărării și Gigi Becali?

Toate au fost interese clare de afaceri murdare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a…
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă un telefon
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă un telefon
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut