Repatriere de gală! Petre, chemat de Borcea la Dinamo

Dinamo se pregătește de o nouă repatriere, iar de data asta este vorba de unul dintre cei mai iubiți fotbaliști ai „câinilor": Florentin Petre, care se întoarce acasă și o va face în postura de jucător. Artizanul mutării este Cristi Borcea, motivat fiind și de oferta Stelei pentru Petre de săptămâna trecută. Cel puțin un sezon, „Piticul" va mai îmbrăca tricoul echipei pentru care a evoluat cel mai mult în cariera sa. Deja fost jucător la ȚSKA Sofia, pentru că mijlocașul a rupt contractul cu bulgarii chiar ieri, iar acum este așteptat în „Groapă" de către Cristi Borcea și Ioan Andone. De altfel, zilele trecute, Petre a fost sunat de către președintele executiv, asta după ce bossul „câinilor" a auzit că Victor Pițurcă încearcă să-l aducă la Steaua. „Florentin, hai acasă! Te aștept cu biroul pregătit", i-a transmis Borcea, iar răspunsul fostului căpitan al roș-albilor a fost clar. „Vin, Cristi, dar mai vreau să joc!". Acționarul a răspuns afirmativ, iar Andone, care la rândul lui a vorbit cu Petre, îl așteaptă în Austria. Ando: "o să ne ajute" De altfel, și „Fălcosul" se bucură de acest come-back, mai ales din perspectiva vestiarului. Ando crede că înregimentarea „Piticului" ar fi un plus foarte mare pentru unitatea echipei,mai mult acesta l-a avut sub comanda sa la ȚSKA Sofia, iar concluzia a fost clară: „Petrică mai poate, nu e el ca în tinerețe, dar o să ne ajute". Un argument în acest sens este și relația „Piticului" cu căpitanul Marius Niculae. "În două zile știu sigur!
Catalin Muresanu
Repatriere de gală! Petre, chemat de Borcea la Dinamo

Dinamo se pregătește de o nouă repatriere, iar de data asta este
vorba de unul dintre cei mai iubiți fotbaliști ai „câinilor”:
Florentin Petre, care se întoarce acasă și o va face în postura de
jucător. Artizanul mutării este Cristi Borcea, motivat fiind și de
oferta Stelei pentru Petre de săptămâna trecută.

Cel puțin un sezon, „Piticul” va mai îmbrăca tricoul echipei
pentru care a evoluat cel mai mult în cariera sa. Deja fost jucător
la ȚSKA Sofia, pentru că mijlocașul a rupt contractul cu bulgarii
chiar ieri, iar acum este așteptat în „Groapă” de către Cristi
Borcea și Ioan Andone. De altfel, zilele trecute, Petre a fost
sunat de către președintele executiv, asta după ce bossul
„câinilor” a auzit că Victor Pițurcă încearcă să-l aducă la Steaua.
„Florentin, hai acasă! Te aștept cu biroul pregătit”, i-a transmis
Borcea, iar răspunsul fostului căpitan al roș-albilor a fost clar.
„Vin, Cristi, dar mai vreau să joc!”. Acționarul a răspuns
afirmativ, iar Andone, care la rândul lui a vorbit cu Petre, îl
așteaptă în Austria.

Ando: „o
să ne ajute”

De altfel, și „Fălcosul” se bucură de acest come-back, mai ales din
perspectiva vestiarului. Ando crede că înregimentarea „Piticului”
ar fi un plus foarte mare pentru unitatea echipei,mai mult acesta
l-a avut sub comanda sa la ȚSKA Sofia, iar concluzia a fost clară:
„Petrică mai poate, nu e el ca în tinerețe, dar o să ne ajute”. Un
argument în acest sens este și relația „Piticului” cu căpitanul
Marius Niculae.

„În două
zile știu sigur!”

Un singur lucru ar putea să amâne revenirea mijlocașului în vârstă
de 34 de ani, pe care l-a dezvăluit chiar mijlocașul ieri, pentru
ProSport. „În două zile știu sigur. Aștept să văd dacă îmi găsesc
un angajament mai bun din punct de vedere financiar, dacă nu, sunt
la Dinamo”. Acționarii au stabilit un plafon financiar de 120.000
de euro, iar fostul internațional ar vrea să câștige mai mult, mai
ales că se află la finalul carierei.


„Putem spune că la Dinamo vor fi doi pitici. Doi pitici
pe același post, dar este clar că Torje este titularul”
,
Florentin Petre, mijlocaș

„Sunt foarte aproape de a reveni la Dinamo. M-am bucurat
că m-a sunat Cristi Borcea. Mi-a făcut o ofertă de care sunt
mândru. Nea Ando mi-a spus și el că sunt bine-venit”
,
Florentin Petre, mijlocaș


258 de meciuri a bifat Florentin
Petre în tricoul lui Dinamo

43 de goluri a marcat
Florentin Petre pentru Dinamo

12 sezoane a evoluat Petre în
„Ștefan cel Mare”

54 de selecții are Florentin
Petre la naționala României, acolo unde a marcat de 6 ori

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania