Hagi, Popescu și „generația de aur”, show total într-un meci pentru fetița lui Rotariu

Redactor:
Radu Faur
Hagi, Popescu și
  • Publicat:
  • Actualizat:

Peste 1.500 de timișoreni au uitat de meciurile tacticizate de
la Mondialul african pentru a-i vedea pe viu pe cei care le aduceau
bucurii și spectacol în case în urmă cu mai bine de un
deceniu.

Hagi, Popescu, Belodedici și alți fotbaliști care au făcut istorie
în tricoul naționalei au jucat fotbal pentru fiica adop­tivă a lui
Iosif Rotariu, Kassandra. Micuța în vârstă de 5 ani are nevoie de
operații la ambele mâini și la piciorul stâng, iar banii strânși
ieri de pe urma biletelor și a licitației de tricouri din final îi
ajută pe Roti și pe soția sa să plătească măcar pentru prima
intervenție chirurgicală, programată peste o lună, la
Strasbourg.
Florin Călinescu a îmbinat glumele rostite în prezentarea show-ului
cu câteva pase schimbate cu Ion Crăciunescu, iar Hagi i-a încântat
pe timișoreni cu driblinguri care aduceau aminte de vremea în care
tricolorii nu stăteau la televizor să urmărească Mondialele.
„Generația de Aur” a învins-o pe Poli cu 6-4, dar toată lumea a
plecat fericită de la sală, pentru că toți au pus umărul la
îndeplinirea visului Kassandrei, tipărit pe afișele din Timișoara:
„Vreau să merg”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria locului din România este fabuloasă
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria locului din România este fabuloasă
Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului
Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Final de drum pentru Halep? Lovitură grea anunţată direct de CIO
Final de drum pentru Halep? Lovitură grea anunţată direct de CIO
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi se vând cu doar 20 de lei kilogramul
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi se vând cu doar 20…
VINDECĂTOR sau ȘARLATAN? Călugărul care a avut LUMEA la picioare
VINDECĂTOR sau ȘARLATAN? Călugărul care a avut LUMEA la picioare
Cum arată şi din ce face bani Consuelo, fosta soţie a lui Adrian Mutu, la 51 de ani. Imagini rare
Cum arată şi din ce face bani Consuelo, fosta soţie a lui Adrian Mutu, la 51 de ani. Imagini rare
Karina Pavăl & iubi, apariție spectaculoasă în Floreasca. Moștenitoarea imperiului Dedeman este, cu adevărat, adorabilă. Părinții ei au o avere de 3 miliarde €, dar ea…
Karina Pavăl & iubi, apariție spectaculoasă în Floreasca. Moștenitoarea imperiului Dedeman este, cu adevărat, adorabilă. Părinții ei au o avere…
S-a schimbat legea în 2024 pentru cei care stau la bloc. A devenit obligatoriu să raportezi la stat
S-a schimbat legea în 2024 pentru cei care stau la bloc. A devenit obligatoriu să raportezi la stat
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Generația Smartphone. A explodat numărul elevilor cu probleme de învățare. Creierul copiilor, otrăvit de timpul petrecut în fața ecranelor
Generația Smartphone. A explodat numărul elevilor cu probleme de învățare. Creierul copiilor, otrăvit de timpul petrecut în fața ecranelor
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”