Niculae: „Cine va greși, să plătească! Sper să realizăm eventul!”

Dinamoviștii au efectuat în această dimineață vizita medicală, după ce Ioan Andone a condus ieri primul antrenament oficial de la revenirea în "Ștefan cel Mare". Echipa va merge la Săftica, unde jucătorii vor avea un program de patru antrenamente pe zi. Marius Niculae a declarat că obiectivul "câinilor" în acest sezon este realizarea eventului și spune că jucătorii care greșesc nu ar mai trebui iertați de conducere. "Mai este timp de transferuri și vor surveni modificări în lot. Anul acesta ne dorim revanșa, pentru că sezonul trecut nu am ocupat un loc onorabil pentru Dinamo. Sper să facem eventul și să învățăm din greșelile trecutului. E nevoie să suferim pentru a face performanță. Calificarea în Europa League va fi o experiență bună, pentru că vom întâlni adversari de calibru. Nu mai sperăm la prima de la Liberec, important e că am scris istorie atunci. Să sperăm că va fi mai multă disciplină și cine va greși să plătească! Revenirea lui Lobby ar fi un câștig pentru noi.
Niculae: "Cine va greși, să plătească! Sper să realizăm eventul!"

Dinamoviștii au efectuat în această dimineață vizita medicală,
după ce Ioan Andone a condus ieri primul antrenament oficial de la
revenirea în „Ștefan cel Mare”. Echipa va merge la Săftica, unde
jucătorii vor avea un program de patru antrenamente pe zi.

Marius Niculae a declarat că obiectivul „câinilor” în acest
sezon este realizarea eventului și spune că jucătorii care greșesc
nu ar mai trebui iertați de conducere.

„Mai este timp de transferuri și vor surveni modificări
în lot. Anul acesta ne dorim revanșa, pentru că sezonul trecut nu
am ocupat un loc onorabil pentru Dinamo. Sper să facem eventul și
să învățăm din greșelile trecutului. E nevoie să suferim pentru a
face performanță.

Calificarea în Europa League va fi o experiență bună, pentru că vom
întâlni adversari de calibru. Nu mai sperăm la prima de la Liberec,
important e că am scris istorie atunci. Să sperăm că va fi mai
multă disciplină și cine va greși să plătească! Revenirea lui Lobby
ar fi un câștig pentru noi.

Dacă Piți va veni la Steaua, ei vor fi contracandidați la titlu,
alături de CFR, Timișoara, Urziceni, Vaslui și Rapid.”, a
declarat Marius Niculae.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Efectul Alex Eala! O tară întreagă s-au îndrăgostit de tenis după victoria de la Washington
Mediafax
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
„Dimineață mi-am pus plapuma”. Disperat de caniculă, un fost sportiv și-a amenajat subsolul blocului și doarme acolo în fiecare noapte
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Râzi cu lacrimi
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Descopera.ro
Vincenzo Castellano a cerut-o în căsătorie pe Elena Economu! După doi ani de iubire, fostul soț al Antoniei se pregătește de nuntă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Prima Tesla Model S Signature din România a fost livrată! Cine este proprietarul?
Promotor.ro