Para, resemnat: „Va fi foarte greu să ajungem în grupele Ligii Campionilor”

Para, resemnat:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul Unirii Urziceni, Sorin Paraschiv, a declarat, joi,
după vizita medicală efectuată la Institutul Național de Medicină
Sportivă, că se gândește la Supercupa României cu CFR Cluj ca la o
revanșă pe care o are de luat față de campioană, deoarece nu a
câștigat de multă vreme împotriva ei.

„Am început mai devreme pentru că avem Supercupa și avem
foarte puțin timp la dispoziție. Sper să avem o perioadă foarte
bună de pregătire și să nu se accidenteze niciun jucător până la
meciul cu CFR. Ne gândim la acel meci ca la o revanșă, pentru că nu
am reușit să câștigăm de multă vreme împotriva lor. Acesta e un
meci bonus și pentru noi și pentru ei. E o șansă de a câștiga un
nou trofeu. Se va juca la ei acasă, iar ei vor pleca cu prima
șansă”
, a spus Paraschiv.

Sorin Paraschiv îți dorește un nou titlu de campion al României, de
această dată cu Unirea Urziceni. „Ne dorim să fim cât mai
sus, să arătăm tuturor că nu a fost o întâmplare ce s-a întâmplat
în ultimii doi ani. Ne dorim foarte mult să tragem la titlu și în
acest sezon. Avem capacitatea necesară să o facem, cu un grup
foarte bun”
, a completat Paraschiv.

Mijlocașul Unirii Urziceni speră ca echipele românești să obțină
rezultate mai bune în cupele europene decât în sezonul precedent.
Va fi foarte greu. Pierdem teren, nu mai suntem capi de
serie la tragerile la sorți și va fi din ce în ce mai greu.
Majoritatea echipelor s-au întărit pentru noul sezon european și
sperăm să meargă mai bine. Va fi greu să se facă mai mult de opt
puncte. Mai trebuie și puțin noroc la tragerea la sorți. Dacă dai
de Milan și Barcelona, îți propui doar să mai participi. Dacă vom
avea noroc la tragerea la sorți să avem echipe mai accesibile,
orice e posibil. Am văzut deja echipele din primul tur, dar și pe
cele din play-off și va fi foarte greu să ajungem în grupele Ligii
Campionilor. Ne vom juca șansa, iar dacă nu se poate să ajungem în
grupele Ligii Europa”
, a adăugat Paraschiv.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
A murit una dintre cele mai mari voci din România. Moartea sa a îngrozit toată țara
A murit una dintre cele mai mari voci din România. Moartea sa a îngrozit toată țara
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri