Harfa și vuvuzeaua

Iubitorul de fotbal român - din lumea a treia -, cum spune selecționerul Răzvan Lucescu, a fost mai tot timpul fericit (jabulani - în dialectul zulu). Deși până-n ''89 nu a putut urmări meciurile din CM decât „pe furatelea" de la televiziunea sârbă sau bulgară, cocoțat pe cine știe ce blocuri sau dealuri, fanul român era jabulani. Era mulțumit și când încerca să-și imite idolii, chit că nu avea mingi Adidas Jabulani sau terenuri cu gazon artificial. Dar, cel mai fericit a fost atunci când i-a putut urmări pe tricolori fără purici la TV, la Cupa Mondială, în edițiile din Italia ''90, SUA ''94, respectiv Franța '98. Însă, de vreo 12 ani, specia de fan jabulani pare să fie pe cale de dispariție în România. De atunci, tot felul de vraci zulu au încercat să readucă fericirea în sufletul fanului, dar niciun descântec nu a putut desface blaturile și scandalurile din fotbalul românesc. Apoi, niciun magician nu a reușit să descleșteze gurile unor jucători români, aflați cică în silenzio stampa... care în ultima vreme au în caseta tehnică mai multe prostituate decât șuturi pe poartă și care tot confundă cluburile de noapte cu cele de fotbal. Mâine încep meciurile din cadrul Cupei Mondiale din Africa de Sud,însă vuvuzela nu va cânta și pentru tricolori, doar harfele din liga lui Mitică auzindu-se pe la masa noastră.