Ce super atac își dorește Mancini! 78 de milioane € pentru Ibrahimovic și Dzeko

Șecii de la Manchester City vor titlul în viitorul sezon și, pentru îndeplinirea visului, sunt dispuși să bage adânc mâna în buzunare. După un marcaj nereușit la Torres, "cetățenii" s-au reorientat spre alte ținte. Primul nume întâlnit în cale a fost cel lui lui Ibrahimovic, al cărui viitor la Barcelona rămâne incert. Conform Sport.es, trupa antrenată de Roberto Mancini a făcut o ofertă de 35 de milioane de euro pentru atacantul suedez. Însă catalanii nu s-au declarat impresionați. Aceștia vor să recupereze o mare parte din investiție de aproape 70 de milioane de euro, bani băgați în transferul lui Ibra de la Inter (în tranzacție a intrat și Eto'o, cotat la 20 de milioane de euro) și țin cu dinții de preț. Oficialii de pe Camp Nou se gândesc să scoată în jur de 50 de milioane de euro din acest transfer și așteaptă ca echipele interesate să pluseze. Altfel, există și varianta ca atacantul în vârstă de 28 de ani să rămână la Barcelona, idee confirmată șefii de pe Nou Camp în cursul săptămânii trecute. Suedezul este însă foarte apreciat de Roberto Mancini, cei doi lucrând și la Inter Milano. Tehncianul italian îl vede numai bun pentru stilul englezesc și, în aceste condiții, ar fi de așteptat ca "cetățenii" să mai adauge câteva milioane la ofertă. Ofertă și pentru Dzeko City visează însă la un atac letal: Ibra-Dzeko. Vârful bosniac, pe care Chivu & Co îl vor întâlni în preliminariile CE2012, este unul dintre cei mai curtați jucători de pe continent. Manchester United, Totten
Ce super atac își dorește Mancini! 78 de milioane € pentru Ibrahimovic și Dzeko

Șecii de la Manchester City vor titlul în viitorul sezon și,
pentru îndeplinirea visului, sunt dispuși să bage adânc mâna în
buzunare.

După un marcaj nereușit la Torres, „cetățenii” s-au reorientat
spre alte ținte. Primul nume întâlnit în cale a fost cel lui lui
Ibrahimovic, al cărui viitor la Barcelona rămâne incert. Conform
Sport.es, trupa antrenată de Roberto Mancini a făcut o ofertă de 35
de milioane de euro pentru atacantul suedez. Însă catalanii nu s-au
declarat impresionați. Aceștia vor să recupereze o mare parte din
investiție de aproape 70 de milioane de euro, bani băgați în
transferul lui Ibra de la Inter (în tranzacție a intrat și Eto’o,
cotat la 20 de milioane de euro) și țin cu dinții de preț.

Oficialii de pe Camp Nou se gândesc să scoată în jur de 50 de
milioane de euro din acest transfer și așteaptă ca echipele
interesate să pluseze. Altfel, există și varianta ca atacantul în
vârstă de 28 de ani să rămână la Barcelona, idee confirmată șefii
de pe Nou Camp în cursul săptămânii trecute.

Suedezul este însă foarte apreciat de Roberto Mancini, cei doi
lucrând și la Inter Milano. Tehncianul italian îl vede numai bun
pentru stilul englezesc și, în aceste condiții, ar fi de așteptat
ca „cetățenii” să mai adauge câteva milioane la ofertă.

Ofertă și
pentru Dzeko

City visează însă la un atac letal: Ibra-Dzeko. Vârful bosniac,
pe care Chivu & Co îl vor întâlni în preliminariile CE2012,
este unul dintre cei mai curtați jucători de pe continent.
Manchester United, Tottenham, Bayern Munchen, AC Milan, Chelsea și
Juventus și-au declarat până acum interesul pentru atacantul în
vârstă de 24 de ani. Englezii de la Daily Mail scriu însă că în
cursă s-a înscris și Manchester City. Și „cetățenii” ar avea șanse
mari de reușită, ținând cont de forța financiară pe care o au,
într-o perioadă în care bate vântul prin vistieriile cluburilor cu
nume.

Tot Daily Mail scrie că echipa din Manchester a înaintat o ofertă
de 36 de milioane de lire sterline, adică în jur de 43 de milioane
de euro. La acești bani, este greu de crezut că Wolfsburg va
încerca să-l păstreze.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania