Au bătut palma!** Mourinho la Real

Au bătut palma!** Mourinho la Real
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jose Mourinho este liber să semneze cu Real Madrid! Florentino
Perez a fost ieri la Milano pentru a negocia cu Massimo Moratti
clauza de reziliere a contractului portughezului cu Inter.
Spaniolii au plătit opt milioane de euro și Mourinho va fi
prezentat luni pe „Santiago Bernabeu”.

Moratti pretindea 16 milioane de euro pentru a-i rezilia contractul
lui Mourinho, însă, după vizita președintelui madrilen la Milano,
s-a ajuns la un acord pentru opt milioane. Portughezul este noul
antrenor al „galacticilor” și va fi prezentat oficial luni, la ora
14:00, pe „Santiago Bernabeu”. Mourinho a semnat pe patru sezoane
și va avea un salariu anual de zece milioane de euro.
„Președinții celor două cluburi, Massimo Moratti și
Florentino Perez, s-au întâlnit azi (n.r. – ieri) și au ajuns la un
acord în privința rezilierii contractului lui Jose Mourinho, care,
începând de azi (n.r. – ieri), nu mai este antrenorul lui
Inter”
, se arată într-un comunicat de pe site-ul oficial
al italienilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!

Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma

Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante

Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”

Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele

Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște

BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?

"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât se vinde 1 kg: şoferii…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!

Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă

Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul

S-A DAT ORDIN pentru toată Europa. Decizia intră în vigoare chiar de astăzi, 7 MAI

Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare

Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024

Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap

Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul

CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?

Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale