Dan Filoti: „Peste 10 ani se va vorbi despre repriza a doua de la Craiova – CFR”

Dan Filoti:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Redactorii ProSport vă prezintă o retrospectivă inedită a
sezonului 2009-2010 din Liga I, într-o formă inspirată de la
englezi: cele mai frumoase meciuri, eroii anului, echipa
campionatului și ce va rămâne în urmă după ce peste ediția abia
încheiată se va așterne praful.

1. Cel mai frumos meci Rapid – Steaua 5-1. Jocul rapidiștilor a
fost entuziasmant, coabitarea Andone – Rapid atingând punctul
maxim. Totodată, în ciuda scorului, Steaua a stat cel puțin în
prima repriză în meci, iar atmosfera din tribune a fost pe
măsură.

2. Cel mai frumos moment Gestul galeriei rapidiste de a curăța
gazonul de zăpadă înaintea meciului cu Poli pentru ca echipa să nu
piardă la masa verde. Până la urmă, tot au pierdut… Și refuzul
lui Panduru de a-i urma lui Bergodi pe banca Stelei pentru că
apucase să promită asta.

3. Cel mai urât moment Suspendarea lui Varga și Tibi Bălan din
cauza tergiversării transferurilor de către Vasile Șiman și George
Copos, plus a intereselor colaterale din partea terților. Și
atitudinea galeriei steliste la meciurile de pe teren propriu.

4. Eroul anonim Gabriel Caramarin, pentru contribuția pe care
secundul lui Levi a avut-o la performanțele Unirii.

5. Eroul negativ Arbitrul Alexandru Deaconu pentru că nu a dat
nici măcar fault la accidentarea care l-a scos din circuit pentru
tot finalul de sezon pe Florin Costea.

6. Patronul anului Arpad Paszkany pentru că a mai luat un titlu
de campion.

7. Ce am învățat din acest sezon Politica dezastruoasă de
transferuri a Stelei, care în interesezon și-a vândut doi fundași,
fără a aduce înlocuitori pe măsură pentru că nu au mai investit
nimic.

8. Declarația sezonului „Eu nu pot să fiu maimuță, mie mi se
spune «Elefantul»”. Marian Iancu răspunzându-i lui Arpad
Paszkany.

9. Și peste zece ani se va vorbi despre… a doua repriză a
meciului Craiova – CFR (2-3), în care clujenii au întors de la 0-2
la pauză, cu un om mai puțin pe teren.

10. Echipa sezonului: Kuciak – Maftei, Galamaz, Cadu, Bucurică –
Răduț, Mureșan, Milisavljevic – Moraes, An. Cristea, Ioniță

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce a apărut la mormântul Andreei Morega, studenta ucisă de Mirel Dragomir. Ți se rupe sufletul! 😢
Ce a apărut la mormântul Andreei Morega, studenta ucisă de Mirel Dragomir. Ți se rupe sufletul! 😢
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au devenit părinți 😲
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au…
Se confiscă banii românilor. S-a dat lege pe 10 mai: Direct la pușcărie, indiferent de sumă!
Se confiscă banii românilor. S-a dat lege pe 10 mai: Direct la pușcărie, indiferent de sumă!
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×