Schimb spectaculos de jucători! Cristea contra Pantilimon!

Dușmani de moarte, dar și parteneri de afaceri foarte buni. Paradoxul dintre Dinamo și Poli Timișoara, două echipe care se urăsc, dar ai căror conducători nu se sfiesc să se așeze la masa tratativelor. Ultima găselniță: un schimb Adrian Cristea - Pantilimon + Latovlevici! Bănățenii îl vor pe Adrian Cristea, „câinii" au pus ochii pe Costel „Gulliver" Pantilimon, iar discuțiile sunt destul de avansate. Cei din „Ștefan cel Mare" sunt dispuși să-l cedeze pe „Prinț" pe „Dan Păltinișanu", sau, mai precis, cele 50 de procente din drepturile federative pe care le dețin. Cealaltă jumătate aparține clubului care l-a format pe mijlocaș, Poli Iași. În schimb, roș-albii îl cer pe Costel Pantilimon împrumut pentru două sezoane, dar și 40% din suma unui eventual transfer al goalkeeperului în străinătate. Aici se pare că s-au împotmolit discuțiile, însă astăzi sau cel târziu mâine cele două părți vor ajunge la o concluzie. În ecuație va intra și Latovlevici, fundașul stânga împrumutat de bănățeni în retur la Bistrița. Matache luat, mai vor un portar Dinamoviștii vor să schimbe total situația între buturi. Curcă nu a convins și nu se va plăti pentru el răscumpărarea către Farul, Munteanu este considerat mult prea în vârstă, Dolha va lipsi mai mult din cauza accidentării de la umăr, neprezentând, de altfel, garanții în viziunea șefilor, iar Lobonț se pare că va rămâne la AS Roma. La începutul săptămânii, „câinii" au reușit să obțină acordul pentru revenirea lui Florin Matache de la „U" Cluj
Catalin Muresanu
Schimb spectaculos de jucători! Cristea contra Pantilimon!

Dușmani de moarte, dar și parteneri de afaceri foarte buni.
Paradoxul dintre Dinamo și Poli Timișoara, două echipe care se
urăsc, dar ai căror conducători nu se sfiesc să se așeze la masa
tratativelor. Ultima găselniță: un schimb Adrian Cristea –
Pantilimon + Latovlevici!

Bănățenii îl vor pe Adrian Cristea, „câinii” au pus ochii pe
Costel „Gulliver” Pantilimon, iar discuțiile sunt destul de
avansate. Cei din „Ștefan cel Mare” sunt dispuși să-l cedeze pe
„Prinț” pe „Dan Păltinișanu”, sau, mai precis, cele 50 de procente
din drepturile federative pe care le dețin. Cealaltă jumătate
aparține clubului care l-a format pe mijlocaș, Poli Iași. În
schimb, roș-albii îl cer pe Costel Pantilimon împrumut pentru două
sezoane, dar și 40% din suma unui eventual transfer al
goalkeeperului în străinătate. Aici se pare că s-au împotmolit
discuțiile, însă astăzi sau cel târziu mâine cele două părți vor
ajunge la o concluzie. În ecuație va intra și Latovlevici, fundașul
stânga împrumutat de bănățeni în retur la Bistrița.

Matache luat, mai vor
un portar

Dinamoviștii vor să schimbe total situația între buturi. Curcă nu a
convins și nu se va plăti pentru el răscumpărarea către Farul,
Munteanu este considerat mult prea în vârstă, Dolha va lipsi mai
mult din cauza accidentării de la umăr, neprezentând, de altfel,
garanții în viziunea șefilor, iar Lobonț se pare că va rămâne la AS
Roma. La începutul săptămânii, „câinii” au reușit să obțină acordul
pentru revenirea lui Florin Matache de la „U” Cluj, astfel că acum
mai au nevoie de un singur portar, al treilea goalkeeper urmând să
vină de la Dinamo II.


„E diferență mare de valoare între cei doi jucători, ca
bani, nu fotbalistic, pentru că joacă pe posturi diferite. Un
schimb direct e imposibil, e complicat algoritmul, nu am timp să
fac atâta matematică în vacanță”,
Marian Iancu, președinte
Poli


3 goluri și o pasă de gol,
acestea sunt realizările lui Adrian Cristea în actualul sezon al
Ligii I

21 de meciuri a bifat Costel
Pantilimon în acest sezon

2 metri și 3 centimetri măsoară
portarul Timișoarei

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania