Ultimatum pentru Gino! VEZI cu ce antrenor ar veni Iorgulescu la Dinamo!

Redactor:
Mihai Nejneru
Ultimatum pentru Gino! VEZI cu ce antrenor ar veni Iorgulescu la Dinamo!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Borcea i-a dat termen de gândire 12 zile lui Iorgulescu pentru a
da un răspuns clar la oferta de preluare a postului de președinte
executiv

Dinamo chiar vrea un nou președinte executiv care să dețină
controlul la club, iar ținta de primă importanță este Gino
Iorgulescu. După mai multe runde de negocieri, roș‑albii i-au
transmis fostului oficial al lui FC Național că și-ar dori să
lucreze cu el și i-au comunicat perioada pe care fostul colaborator
al lui Cornel Dinu o are la dispoziție ca să accepte funcția de
număr unu administrativ în club.

12 zile mai are la dispoziție Gino ca să decidă dacă va accepta sau
nu, aceasta fiind scadența impusă de Cristi Borcea. Acționarul este
însă optimist în privința șanselor de a-l coopta pe creatorul
formației FC Național, fapt ce reiese dintr-o declarație a sa. „Vă
vom anunța numele noului președinte al echipei până cel târziu la
finalul următoarei săptămâni”, a explicat cel care deține în acest
moment funcția oferită lui Iorgulescu. Este clar, Dinamo vrea să
intre într‑o nouă eră și să aibă angajată la club o „eminență
cenușie” cu multe relații și cu harul de a fi reușit să inventeze
mereu antrenori de calitate, care apoi să contruiască echipe.

A fost de
două ori pe Dinamo

Fostul președinte al celor din Cotroceni a fost prezent deja la
trei partide ale lui Dinamo din acest sezon, deși nu mai apăruse de
multă vreme la meciurile din Liga I. Prima oară a asistat la Rapid
– Dinamo (el fiind dorit și de George Copos), iar apoi s-a
concentrat exclusiv pe echipa „câinilor”, pe care a urmărit-o live
la jocurile de acasă cu Timișoara și Astra.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Informația momentului despre ION ILIESCU. Anunțul făcut chiar de avocatul său
Informația momentului despre ION ILIESCU. Anunțul făcut chiar de avocatul său
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare