Avantaj Steaua!

Avantaj Steaua!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ultimele mize ale finalului de campionat sunt locul al treilea
și ultimul care evită retrogradarea. Ambele s-ar putea decide la
egalitate de puncte chiar și între trei echipe.

Steaua e avantajată în lupta pentru locul al treilea, care duce
direct în play-off-ul Europa League. În primul rând, are cel mai
ușor meci: o întâlnește pe Internațional Curtea de Argeș, în timp
ce Timișoara primește Brașovul, iar Vasluiul pe Dinamo. Mai mult,
în caz de egalitate de puncte în trei, Steaua e în față: are două
victorii și un egal. Pe locul al patrulea s-ar clasa, în acest caz,
Vasluiul, iar Timișoara pe cinci!

Timișoara
și Steaua țin cu CFR în Cupă!

În duelurile directe câte două, Steaua stă mai bine cu
Timișoara, Timișoara stă mai bine cu Vasluiul, iar Vasluiul e peste
Steaua, putând fi depășită doar dacă roș-albaștrii marchează cu
trei goluri mai mult decât Vaslui în ultima etapă.

Culmea e că Timișoara și Steaua trebuie să țină cu CFR Cluj în
finala Cupei României! De ce? Pentru că, dacă Vasluiul ia Cupa,
atunci merge direct în play-off-ul Europa League, iar locul patru
sau cinci va avea un tur preliminar în plus de jucat. Dacă CFR
câștigă finala de pe 26 mai, atunci intrarea în Europa, inclusiv a
Vasluiului ca finalistă a Cupei, se va face doar pe baza locului
din clasament.

Meciuri directe

Vaslui – Timișoara 1-0 și 0-1 (Timișoara, mai bună la
golaveraj)
Timișoara – Steaua 0-1 și 3-3
Steaua – Vaslui 2-1 și 1-2 (Vaslui, mai bună acum la
golaveraj)

Cine scapă de
retrogradare

1. Craiova învinge Oțelul: oltenii scapă de la retrogradare, pică
Pandurii și Iașiul
2. Craiova face egal: Iașiul scapă dacă învinge Urziceniul, iar
Pandurii nu trece de Alba Iulia. Dacă ambele înving, Craiova stă
mai bine la clasamentul în trei și scapă
3. Craiova pierde: se salvează cine învinge dintre Iași și
Pandurii. Dacă înving ambele, scapă Iașiul. Dacă nu învinge
niciuna, Craiova rămâne în Liga I

Meciuri directe
Iași – Craiova 1-0 și 1-2
Iași – Pandurii 1-0 și 1-1
Craiova – Pandurii 2-0 și 0-0

Lucian LIPOVAN / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
CLIENȚII LIDL România trebuie să știe. Anunțul a fost făcut chiar ÎNAINTE de Paște
CLIENȚII LIDL România trebuie să știe. Anunțul a fost făcut chiar ÎNAINTE de Paște
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…