Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Primul event pentru Chelsea

Primul event pentru Chelsea

Carlo Ancelotti va rămâne în istoria clubului Chelsea drept primul tehnician care a reușit să facă eventul campionat - Cupa Angliei. Nici măcar pe vremea lui Jose Mourinho, The Special One, londonezii nu izbutiseră acest lucru, astfel încât patronul rus Roman Abramovici îi va ierta, cu siguranță, lui Ancelotti faptul că a fost eliminat încă din optimile Ligii Campionilor. Finala Cupei, disputată sâmbătă în compania ultimei clasate din Premier League, Portsmouth, a arătat încă o dată că în această competiție se poate întâmpla orice. Chelsea a învins cu 1-0, gol Drogba în a doua repriză, dar suporterii londonezilor fuseseră deja trecuți prin toate emoțiile, pentru că favoriții lor au făcut concurs de nimerit bara în prima repriză, când au ochit stâlpii sau transversala de cinci ori! Portsmouth a avut și ea o mare ocazie, salvată instinctiv de portarul Cech, dar după pauză a venit primul moment cu adevărat dramatic, penalty pentru buturuga mică. A executat foarte slab Boateng, iar Cech a parat cu piciorul. Avea să-l imite pe Boateng ceva mai târziu la cealaltă poartă Lampard, dar, din fericire pentru Ancelotti, Drogba s-a lăsat de țintit barele și a marcat golul decisiv. „Am spus tot timpul înaintea acestei finale că nu va fi un meci ușor, și ceea ce s-a petrecut pe teren mi-a dat dreptate. De mult nu am mai fost atât de încordat la un meci, dar am meritat din plin să câștigăm, iar „dubla" campionat - Cupă mă face cu adevărat foarte mulțumit", a spus Carlo Ancelotti.
Primul event pentru Chelsea

Carlo Ancelotti va rămâne în istoria clubului Chelsea drept
primul tehnician care a reușit să facă eventul campionat – Cupa
Angliei.

Nici măcar pe vremea lui Jose Mourinho, The Special One,
londonezii nu izbutiseră acest lucru, astfel încât patronul rus
Roman Abramovici îi va ierta, cu siguranță, lui Ancelotti faptul că
a fost eliminat încă din optimile Ligii Campionilor. Finala Cupei,
disputată sâmbătă în compania ultimei clasate din Premier League,
Portsmouth, a arătat încă o dată că în această competiție se poate
întâmpla orice. Chelsea a învins cu 1-0, gol Drogba în a doua
repriză, dar suporterii londonezilor fuseseră deja trecuți prin
toate emoțiile, pentru că favoriții lor au făcut concurs de nimerit
bara în prima repriză, când au ochit stâlpii sau transversala de
cinci ori! Portsmouth a avut și ea o mare ocazie, salvată
instinctiv de portarul Cech, dar după pauză a venit primul moment
cu adevărat dramatic, penalty pentru buturuga mică. A executat
foarte slab Boateng, iar Cech a parat cu piciorul. Avea să-l imite
pe Boateng ceva mai târziu la cealaltă poartă Lampard, dar, din
fericire pentru Ancelotti, Drogba s-a lăsat de țintit barele și a
marcat golul decisiv.

„Am spus tot timpul înaintea acestei finale că nu va fi
un meci ușor, și ceea ce s-a petrecut pe teren mi-a dat dreptate.
De mult nu am mai fost atât de încordat la un meci, dar am meritat
din plin să câștigăm, iar „dubla” campionat – Cupă mă face cu
adevărat foarte mulțumit”
, a spus Carlo Ancelotti.