„Voi fi într-o formă foarte bună la Cupa Mondială”

Mijlocașul brazilian al formației Real Madrid, Kaka, este convins că va fi într-o formă foarte bună la Cupa Mondială care debutează pe 11 iunie, în ciuda accidentării la mușchii aductori de la coapsa stângă care l-a ținut departe de teren o lună și jumătate în acest sezon, informează AFP. "Voi ajunge acolo într-o formă foarte bună. Mai sunt 33 de zile până la primul meci și mai am timp pentru a mă pregăti", a precizat Kaka, care a revenit pe teren în luna aprilie. După ce a fost transferat de la AC Milan, pentru suma de 65 de milioane de euro, Kaka a avut dificultăți în a se impune la Real Madrid, din cauza accidentărilor și a faptului că nu s-a adaptat la noua echipă. El a recunoscut, la sfârșitul lunii aprilie, că nu este mulțumit de performanțele sale.
"Voi fi într-o formă foarte bună la Cupa Mondială"

Mijlocașul brazilian al formației Real Madrid, Kaka, este
convins că va fi într-o formă foarte bună la Cupa Mondială care
debutează pe 11 iunie, în ciuda accidentării la mușchii aductori de
la coapsa stângă care l-a ținut departe de teren o lună și jumătate
în acest sezon, informează AFP.

„Voi ajunge acolo într-o formă foarte bună. Mai sunt 33
de zile până la primul meci și mai am timp pentru a mă
pregăti”
, a precizat Kaka, care a revenit pe teren în luna
aprilie.

După ce a fost transferat de la AC Milan, pentru suma de 65 de
milioane de euro, Kaka a avut dificultăți în a se impune la Real
Madrid, din cauza accidentărilor și a faptului că nu s-a adaptat la
noua echipă. El a recunoscut, la sfârșitul lunii aprilie, că nu
este mulțumit de performanțele sale.

„Nu mai am nevoie de mult pentru a reveni la forma
optimă”,
a spus, joi, brazilianul în vârstă de 28 de
ani.

Brazilia face parte din grupa G a CM-2010, alături de Coreea de
Nord, Coasta de Fildeș și Portugalia.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]