Real trebuie să scoată 13 milioane € pentru a-l lua acum pe Mourinho!** Inter îi caută înlocuitor!

Real trebuie să scoată 13 milioane € pentru a-l lua acum pe Mourinho!** Inter îi caută înlocuitor!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Opt milioane de euro trebuie să plătească Real Madrid
pentru a-l „elibera” pe Jose Mourinhho de la Inter, anunță
cotidianul spaniol AS. Portughezul a anunțat recent că înțelegerea
sa cu italienii ține până în 2012, dar că poate fi întreruptă
unilateral în orice moment.

Conform sursei citate, În cazul în care mutarea se va realiza chiar
în această vară, pe lângă cele 8 milioane care ar ajunge la Inter,
madrilenii ar trebui să mai pregătească încă cinci milioane pentru
a-i achita salariul pe următorul sezon lui Pellegrini.

Mutarea lui Mou în capitala Spaniei capătă tot mai mult contur, iar
presa din Italia anunță că Inter se pregătește pentru ce e mai rău
și îi caută deja înlocuitor acestuia, iar principala țintă a
nerrazzurilor e Rafa Benitez.

Spaniolul de la Liverpool e văzut drept o soluție ideală la Milano,
însă acesta pare tot mai tentat să rămână pe banca „cormoranilor”
și în sezonul viitor, mai ales după ce a primit asigurări că
vedetele echipei vor rămâne pe Merseyside.

Forentino Perez pare convis că Mourinho e omul ce poate stopa
„hegemonia” Barcelonei în Primera și care poare readuce trofeul
Champions League la Madrid, însă nu același lucru se poate spune și
despre microbiștii din Spania. Într-un sondaj inițiat de
www.as.com, 60% din cei peste 300.000 de votanți sunt de părere că
Mourinho n-ar trebui să vină pe banca Realului în această vară.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
O româncă se plânge că
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de greu e să-ţi faci prieteni…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×