Schimbă liniile

Redactor:
Daniel Remes
Schimbă liniile
  • Publicat:
  • Actualizat:

O surmontare e ecartului de șapte lungimi stabilit sâmbătă la
Herning (28-21 pentru Vi­borg) poate fi realizat de Oltchim
printr-un aliaj de factori. De tot felul! Culoarul spre miracol ar
putea fi săpat, printr-un exercițiu de imaginație, de o eventuală
accidentare a goalkeeperului teribil Lunde-Haraldsen sau de
expirarea pașaportului Bojanei Popovic. Și parcă tot n-ar fi de
ajuns. ProSport vă spune de ce are nevoie Oltchim pentru ca sâmbătă
(20:45, pe Pro TV) să răpună defensiva „Marelui Danez” Jakob
Vestergaard.

1.
Măiestria lui Voina

Radu Voina posedă experiența, echilibrul și capacitatea de a le
inocula fetelor ideea că pot răsturna situația. Cum și la returul
cu Györ a „scris” o partitură perfectă la nivel tactic, fostului
stelist îi rămâne să mai facă doar câteva modificări în
distribuție. Iar din informațiile ProSport, tehnicianul din
Sighișoara ar urma să opereze cel puțin două schimbări. Linia de 9
m ar urma să fie întărită cu Anastasia Pidpalova (1,90 m), iar
Valentina Ardean ar urma să înceapă din primul minut. Unii spun că
defensiva, greu încercată la Herning, i-ar face loc și Gabriellei
Szucs, dar cert este că din „14”-le din Danemarca vor lipsi
probabil Simkute și Meiroșu.

2. Renașterea fetelor

În contextul în care doar Paula Ungureanu s-a exprimat în Țara lui
Hamlet la posibilitățile ei maxime, celelalte colege sunt obligate
să se revanșeze la București. Defensiva dură, arțăgoasă și extrem
de mobilă va trebui să joace în limitele regulamentului, iar
fiecare atac trebuie construit cu răbdare, fără pripeală, și
replierea să se realizeze fulgerător, pentru a bloca eventualele
contraatacuri. Cum jocul pe pivot probabil că va constitui o
soluție perdantă și în retur, salvarea poate veni de la linia de 9
m, prin aruncări violente.

3. Gala Polivalentă

Publicul este așteptat să fie al optulea jucător pentru Oltchim,
într-o dispută în care echipa vâlceană va trebui să zboare pe
teren. Polivalenta a mai trăit de curând o atmosferă incendiară,
atunci când suporterii roș-albaștri au purtat Steaua spre o
victorie neașteptată, la patru goluri (32-28), în fața spaniolilor
de la Granollers, în manșa tur a semifinalei Cupei Cupelor. De
această dată, fanii sunt așteptați să creeze o atmosferă
incendiară, prin care să reușească să taie suflul formației din
Viborg. Și chiar politicienii la costum și cravată să-și întindă la
maximum corzile vocale pentru a le încuraja pe fete. Vechiul hit al
celor de la K1 – „Pentru România!” – va da tonul.

Un bilet se vinde și cu zece milioane!

Oltchim a pierdut dezarmant prima manșă a finalei Ligii
Campionilor, 21-28 cu Viborg, și prima întrebare care se naște în
mintea multora este dacă Sala Polivalentă din București va mai fi
plină la retur.

Cum biletele s-au epuizat în timp record și au ajuns în locuri doar
de oficialii Oltchimului cunoscute, singura posibilitate de a mai
cumpăra un tichet pentru returul de sâmbătă, cu începere de la ora
20:45, în direct la Pro TV, este specula. Bișnițarii lucrează la
foc automat vânzând bilete în Râmnicu Vâlcea, București și pe
internet. Pe site-ul okazii.ro, un tichet la Oltchim – Viborg a
ajuns la incredibila sumă de 1.000 de lei. Practic, pentru această
sumă nici nu mai trebuie să licitezi. Dai click, interacționezi cu
vânzătorul și stabilești modul în care intri în posesia
biletului.

Șoc!
Tichetele vin de la oficiali?

Pe același site, biletele care în mod normal se puteau achiziționa
cu 100 de lei costă acum dublu. După ce contactăm unul dintre
vânzători, Alin, luăm legătura cu el și aflăm lucruri interesante.
„Eu sunt doar un intermediar. Biletul mi-l aduce un prieten din
Vâlcea care, la rândul lui, a făcut rost de la oficialii
Oltchimului. Din păcate, nu a putut obține mai multe”, spune Alin.
Pare simplu, nu? Haideți cu toții la meci!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Obligatoriu pentru toți proprietarii de terenuri. Legea se aplică peste tot în România
Obligatoriu pentru toți proprietarii de terenuri. Legea se aplică peste tot în România
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×