Ronaldo, El Dios de Madrid: „Se comportă ca și cum ar fi superior pentru că este”

Ronaldo, El Dios de Madrid:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bătălia dintre Barcelona și Real își va cunoaște în acest
weekend episodul final, cel puțin din acest sezon. Chiar dacă au o
singură înfrângere în acest sezon, catalanii pot pierde titlul și
în aceste condiții – este nevoie de un egal la Mallorca pentru ca
Realul să se încununeze din nou campioană.

„Albii” au distrus, ieri, Mallorca (scor 4-1, CLICK AICI PENTRU
VIDEO)
și au rămas la un singur punct în spatele
marilor rivali, cu două etape înainte de final. Victoria de aseară
a fost adusă de fenomenalul Cristiano Ronaldo, autorul unei triple
senzaționale, care l-a adus la cota 25 de goluri în acest sezon (la
un singur gol de Higuain, cel care la un moment dat părea că va
câștiga lejer titlul de golgheter al echipei).

Presa din Spania este la picioarele portughezului, Marca titrând
imediat după meci: „Ce lider”. Jurnaliștii din peninsula Iberică au
mers mai departe cu laudele și l-au numit pe CR9 „Bestia neagră a
Barcelonei”.

Ronaldo însuși a fost extrem de euforic după prestația de pe Ono
Estadi și s-a hazardat să își catalogheze jocul drept „cel mai bun
al carierei”. Nici coechipierii nu au făcut rabat de epitete și
l-au gratulat pe Ronaldo pentru meciul fantastic reușit. Dintre
aceștia, cel mai impresionat de performanțele lusitanului a fost,
fără îndoială, Granero.

Ronaldo este fenomenal este un lider înnăscut și natural.
Întotdeauna vrea să își corijeze greșelile și exersează mult până
nivelul jocului său ajunge aproape de perfecțiune. Unii îl
cataloghează drept arogant, dar atitudinea sa este superioară, nu
arogantă. Se comportă așa pentru că este superior, în toate
momentele meciului simte foarte bine care sunt slăbiciunile echipei
și încearcă să le corecteze
„, a spus Granero pentru
Marca.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
ANIMAŢIE. Mister în cazul tânărului care a oprit maşina pentru a se arunca de pe podul de la Agigea. Unchiul a fost martor şi a încercat disperat să îl salveze
ANIMAŢIE. Mister în cazul tânărului care a oprit maşina pentru a se arunca de pe podul de la Agigea. Unchiul…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Klaus Iohannis se retrage. Eșec total pentru președinte
Klaus Iohannis se retrage. Eșec total pentru președinte
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×